Primăria Craiova a luat decizia să păstreze închisă intersecţia din Valea Vlăicii, până la data de 15 noiembrie. Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Craiova, Carmen Licu, în perimetrul şantierului se lucrează încă la lucrările de canalizare. În acelaşi timp, autorităţile admit şi faptul că traficul va fi redeschis dacă se va putea circula printre pilonii de la kilometrul zero. Reamintim că, iniţial, municipalitatea a anunţat că zona cu pricina va fi închisă pentru o perioadă de numai două săptămâni, ceea ce ar fi însemnat ca traficul să fie reluat din aceste zile.