Control la firmele bulgăreşti, de pe podul Calafat-Vidin

0
314

Sunt sau nu respectate prevederile legale din domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă şi cel al relaţiilor de muncă, pe şantierul podului feroviar şi rutier ce va lega cele două oraşe de pe malul Dunării, Calafat şi Vidin? Întrebarea îşi găseşte astăzi răspunsul, întrucât Inspecţia Muncii din România, în colaborare cu Inspecţia Muncii din ţara vecină, Bulgaria, în baza acordurilor bilaterale existente între cele două state, desfăşoară astăzi o acţiune comună de control pe şantierul cu pricina. La verificări participă atât inspectori de muncă din cadrul Inspecţiei Muncii Bucureşti, ai Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Dolj, cât şi omologii lor de la Montana-Vidin, dat fiind faptul că aceştia din urmă au posibilitatea de a face acţiuni de control la firmele bulgăreşti contractoare şi subcontractoare, care desfăşoară activităţi pe teritoriul României.