Colegiile naţionale de elită din Craiova îşi păstrează reputaţia

Până la urmă, bacalaureatul – sesiunea din vară – a proiectat şi ceea ce ştiam: mai avem în Craiova, şi chiar în judeţ, unităţi şcolare de referinţă, care îşi păstrează reputaţia. Colegiile naţionale „Carol I”, „Elena Cuza” şi „Fraţii Buzeşti”, de decenii redutabile citadele educaţionale, fără a fi pepiniere de genii, au ieşit mai mult decât onorabil din mult-discutatul bacalaureat, înregistrând procentaje de promovabilitate cuprinse între 94% (C.N. „Elena Cuza”) şi 98,97% (C.N. „Carol I”), înainte de judecarea contestaţiilor. Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” se intercalează între cele două unităţi prestigioase de învăţământ preuniversitar de stat, cu un procentaj de 95,28%. Fără a intra în detalii, putem spune că, în pofida atâtor şi atâtor posibile justificări, unităţile şcolare menţionate îşi păstrează o rigoare pedagogică, un corp profesional onest, riguros şi truditor, chiar din croială universitară şi, de ce nu, un management performant. Care n-a permis, în virtutea tradiţiei, slăbirea exigenţei şi, mai ales, deraparea de la rigoarea înaintaşilor. Oricâte comentarii nesfârşite se vor face, argumentat sau mai puţin argumentat, nu vor putea fi zdruncinate adevăruri de netăgăduit: acolo unde se face carte serioasă, cu dascăli serioşi, bine selectaţi, cu instituită disciplină liber consfinţită, se obţin şi rezultatele aşteptate. Şi Mircea Năstase, şi Dănuţ Mic, şi Petrescu Zamfirică sunt nu doar dascăli cu experienţă, cât, mai ales, validate autorităţi didactice, capabile să întreţină, dar şi să insufle, fiorul performanţei şcolare. Discuţia e lungă. Nu doar materialul uman, inspirat ales, a contat, cât mai ales efortul susţinut al unui corp profesoral, deloc dispus la mari concesii, şi slăbirea exigenţei şcolare. Paradoxal, managerii menţionaţi n-au mai fost schimbaţi politic după 2009, cum s-a întâmplat în atâtea şi atâtea locuri, unde s-au cules şi acum roadele. Există învăţăminte şi după actuala sesiune de bacalaureat şi cea mai teafără dintre ele este aceea că posibilităţile de fraudare pot fi eliminate covârşitor. Admitem că au fost subiecte discutabile ca dificultate, adevărate teste de perspicacitate, atât la Limba şi literatura română, cât şi la Matematică, exigenţa n-a fost unitară, şi nici nu avea cum, evaluările premergătoare bacalaureatului au fost formale în nu puţine locuri, ca să nu mai vorbim de demotivarea dascălilor, prin reducerea salariilor, ca şi a multora dintre candidaţi, ceea ce a contat sensibil la bilanţ. Dar ceea ce nu poate fi ocolit, ocultat, este tocmai calibrul uman al celor care şi-au făcut un crez din profesia aleasă şi au suferit alături de elevii lor. Cu emoţiile de rigoare, greu măsurabile. Declaraţiile post factum ale ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, au fost ridicole şi de această dată, ca în atâtea alte rânduri. Şi, cu siguranţă, aşa cum s-a demonstrat, el însuşi n-ar fi promovat. Bacalaureatul este, până la urmă, o atestare riguroasă, în regim de maximă presiune psihică. Nu puţini sunt aceia care consideră că „nu te mai ajută în viaţă” ca altădată, surmontându-se sfera, oarecum inocentă, a culturii generale. Care astăzi nu mai înseamnă aproape nimic. Se poate discuta la nesfârşit şi pe această temă. Liceul prost făcut şi bacalaureatul de mântuială nu pot explica decât ura pentru intelectuali, purtarea grosolană, dubla conştiinţă şi multe alte defecte umane vizibile. Bacalaureatul 2011 nu va face de râs, în nici o împrejurare, pe deţinătorii lui, garantând minima lor civilizaţie mentală şi, neîndoielnic, un drum în viaţă. Dacă bine nu va face în măsura dorită, rău în nici un caz.