Premierul Emil Boc a promis reorganizarea ad-ministrativă, despre care vorbise anterior şeful statului, Traian Băsescu, când a prezentat proiectul de revizuire a Constituţiei. Cum fost acesta primit de opoziţie, şi nu numai, ştim de acum, existând o reticenţă enunţată la acest demers, ceea ce îl face îngheţat, cel puţin pentru perioada imediat următoare. De îndată, liota portocalie s-a extaziat fericită că a făcut rost de o temă de dezbatere publică despre noua organizare administrativ-teritorială. „România ar putea fi împărtţită în 8 până la 12 regiuni”, a declarat pemtru RFI Sulfina Barbu, preşedintele Comisiei de administraţie din Camera Deputaţilor, care a mai adăugat că „marea provocare este ca toată coaliţia să-şi asume acest proiect”. Dacă admitem că o nouă organizare administrativ-teritorială a ţării poate constitui o temă de dezbatere, cum s-a mai întâmplat, nu putem admite şi prostia rotundă şi rece că o „redesenare” a României sau ceea ce doctrina franceză numeşte „decupaj administrativ” poate deveni viabilă înainte de revizuirea Constituţiei, cu tot ceea ce presupune un asemenea demers. Şi iată de ce. Articolul 3, aliniatul 3, din actuala Constituţie menţionează expres: „teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune oraşe şi judeţe”. Pentru că articolele 122 şi 123 din legea fundamentală a ţării să facă şi ele trimitere, lipsită de orice echivoc, la menirea Consiliului Judeţean, respectiv numirea de către guvern a unui prefect în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti. Variantele discutate în interiorul PDL, suntem încredinţaţi, au vizat atât adoptarea modelului polonez de „voievodate”, structuri-gigant care să înglobeze câte 2-3 milioane de locuitori şi a căror activitate să fie exercitată direct asupra comunelor, oraşelor şi municipiilor, dar şi păstrarea judeţelor actuale în cadrul noilor regiuni, ce ar urma să fie „desenate”, conduse de prefecturi. Intenţii de modificare a Legii nr.2/1968 privind organizarea administrativ-teritorială a României au mai existat. Astfel, în 1992, a fost înregistrată o primă iniţiativă legislativă, menită să ia locul actualei reglementări, prin care se propunea înfinţarea altor noi judeţe „abuziv dedsfiinţate”, care, dacă ar fi fost votată, ar fi condus la existenţa în România a unui număr de 58 de judeţe – propunere nevalidată în Parlament. Este clar, însă, că actuala organizare administrativ-teritorială nu poate face faţă implimentării în mod eficient a politicilor comunitare, fiind necesar a se proceda la o reformă instituţională, prin crearea unor mecanisme juridico-administrative capabile să satisfacă exigenţele care i se impun României. Chiar dacă, de-a lungul timpului, organizarea administrativă a teritoriului a cunoscut mai multe modificări, de la provincii istorice (10 la număr), la judeţe, ţinuturi (1938-1940), regiuni (Constituţia din 13 aprilie 1948), din nou judeţe (Constituţia din 9 august 1965), Uniunea Europeană a inclus problema regionalizării începând cu 1975, regiunea fiind definită în Carta comunitară ca un teritoriu, în care există continuitate, adică un nivel administrativ situat ierarhic pe o poziţie imediat inferioară nivelului central. Revizuirea eşafodajului constituţional va permite şi o nouă arhitectură administrativ instituţională, Relaţia este nemijlocită şi o reformă a organizării administrativ-teritoriale nu este posibilă în alte circumstanţe, decât păstrând judeţul ca entitate administrativă de bază, chiar dacă se va proceda la comasare.
