Când istoricul Lucian Boia lansa în 2012 cartea intitulată „De ce este România altfel” (ed. Humanitas) au fost puţine accente critice la această idee, chiar dacă printre ele s-a aflat şi unul al criticului literar, săvârşit din viaţă, Nicolae Manolescu, din câte îmi amintesc. Şi din păcate Lucian Boia punea un diagnostic realmente corect. Să admitem că Traian Băsescu, când afirmă, cu subiect şi predicat, că preşedintele ţării este dat de diaspora, ştie ce spune. „Am şi eu experienţă de om politic, nu-s amator”. Aşa a fost „pus” el în 2009, după ce pierduse alegerile în ţară, aşa s-a întâmplat şi cu succesorul său, cel puţin în primul mandat şi tot aşa s-a cristalizat ordinea primilor doi candidaţi, George Simon şi Nicuşor Dan, de data aceasta. Mai este vreo ţară europeană unde întâlnim o situaţie similară? Da, desigur: Republica Moldova, unde Maia Sandu a mai luat un mandat de preşedinte, graţie diasporei. Compania e aşadar selectă. Tot fostul preşedinte Băsescu avertizează că „ţara arată catastrofal şi riscă să alunece în afara criteriilor democratice, dacă nu este salvată prin votul românilor pe data de 18 mai a.c..” Că votanţii lui George Simion n-au gândire critică poate fi o realitate, dar foarte puţini sunt rusofili şi orice referire la războiul din Ucraina are pentru ei o altă interpretare, fiindcă poţi să fii pro-Zelenski cât doreşti, nu vei convinge pe nimeni dintre cei care locuiesc la graniţa de nord a ţării, care sunt chiar ostili în privinţa vecinilor. Problema în discuţie e alta: se observă în retorica belicoasă a lui George Simion o preluare a multor strategii folosite de Traian Băsescu, pentru care guvernul ajunsese să fie o anexă, cum ajunsese şi Parlamentul, unde reuşise să confecţioneze o majoritate prezidenţială, diferit de pluralitatea parlamentară degajată de votul popular. A contat pe o astfel de strategie inclusiv Emmanuel Macron, după anticipatele din vara trecută, dar n-a reuşit să recompună o coaliţie fictivă, pentru a da suport guvernului „de sacrificiu”. Înaintea turului doi al alegerilor prezidenţiale, la Palatul Parlamentului, unde se ţine Congresul BNS, a avut loc şi prima întâlnire între cei doi finalişti. Mai profund s-a arătat Nicuşor Dan, care a atras atenţia că „românii nu-şi pot permite o aventură în momentul acesta, precum aceea de a organiza alegeri anticipate”. România nu-şi poate permite să vorbească în momentul acesta de Călin Georgescu ca prim-ministru, ş.a.m.d.. Confruntarea a fost însă una apatică, lipsită de mare consistenţă. Explozia euro ar putea fi în avantajul lui Nicuşor Dan, fiindcă cutremurul din economie nu este altceva decât un semn la care s-a ajuns după primul tur al alegerilor prezidenţiale. La care a contribuit şi votul doljenilor, al întregii Oltenii, bastion tradiţional al social-democraţilor. Ce au reuşit Harghita şi Covasna şi încă alte 3 judeţe (Bihor, Satu Mare, Mureş), nu s-a reuşit în cele 5 judeţe din Oltenia. În fine, toţi umbă în gură cu sistemul, care nu e altceva decât ordinea socială aptă să dea pensii unor judecători precum doamna aceea de la Botoşani, care doreşte „turul doi înapoi”. Sunt la vogă influencerii defazaţi, care fac galerie. Ca şi în alte împrejurări. Crin Antonescu a transmis un mesaj raţional, pentru cei care sunt capabili să-l înţeleagă: „Dacă voturile PSD veneau spre mine însemna stagnare şi sistem. Dacă vor merge la domnul Dan va fi stabilitate şi mobilizare pentru salvarea ţării. Dacă trebuie să ne salvăm ţara încă o dată (a câta?) cot la cot cu Băsescu, cu Pleşu, cu m…e PSD în primul tur şi cu săriţi PSD în turul doi, am înţeles”. În 2012, după reîntoarcerea sa la Palatul Cotroceni, preşedintele României a primit vizita preşedintei Lituaniei. Care ne-a lăsat fără replică, transmiţând un mesaj scurt şi esenţial: „Maturizaţi-vă şi fiţi responsabili”. Cu totul inedit în raporturile oficiale la un asemenea nivel. Din păcate avea dreptate.
