Lumea occidentală a celebrat astăzi -8 mai- 75 de ani de la încheierea celui de al doilea război mondial, într-un context cu totul special. Pandemia de coronavirus a făcut peste 267.000 de morţi în 5 luni, generând “o avalanşă de duşmănie şi xenofobie”, denunţată de secretarul general al ONU, Antonio Guterrez. Dacă la Moscova erau invitaţi pentru ziua de mâine, mai mulţi lideri ai lumii, pregătită fiind o demonstraţie militară de amploare, care să sugereze eroismul poporului rus, parada militară a fost amânată, mâine 9 mai fiind prevăzut doar un miting aviatic de ţinută. Deasupra Pieţei Roşii vor zbura, într-o singură formaţiune 75 de avioane şi elicoptere. Ministrul Apărări, Serghei Şoigu, citat de agenţia Ria Novosti, a declarat că în garnizoane sunt prevăzute onoruri militare în memoria celor căzuţi. Un comunicat de presă al Kremlinului menţionează convorbirea de astăzi a lui Vladimir Putin cu Angela Merkel legată de aniversarea a 75 de ani de la eliberarea Europei de fascism. Pentru a doua oară după 1945, preşedintele Germaniei, Frank Walter Steinmeier -autoritate morală- a cerut comunităţii internaţionale să tragă învăţămintele de rigoare din lecţia celui de al doilea război mondial. La Paris astăzi evenimentul, în format restrâns a fost marcat de prezenţa lui Emmanuel Macron la statuia generalului De Gaulle, de pe Champs Elysee, unde a depus o jerbă de flori. A fost pentru prima dată când tradiţionala ceremonie de la Arcul de Triumf s-a derulat fără trecerea în revistă a trupelor. Prezenţi au fost însă predecesorii actualului preşedinte, Nicolas Sarkozy şi Francois Hollande, premierul Edouard Philippe, preşedinţii celor două Camere, ministrul Apărării, Florence Parly, precum şi primarul Parisului, Anne Hidalgo. Emmanuel Macron a semnat în Cartea de Aur cu stiloul personal, înainte de a se spăla pe mâini cu gel hidroalcoolic. Pe turnul Eiffel s-a instalat un drapel tricolor imens care va rămâne până la 15 mai. Aşadar un 8 mai fără mare pompă, nici la Moscova nici în alte capitale europene, şi merită menţionat faptul că Regina Elisabeta a II-a -Marea Britanie- se va adresa astă seară britanicilor pentru a doua oară de la debutul pandemiei de Covid-19. Pretutindeni în Europa, fiecare s-a adaptat la o manieră permisivă.