Examene de titularizare și definitivat – simplificate

0
659

“Examenele de titularizare și definitivat se vor susține, cu măsuri de siguranță. Și profesorii vor respecta acele măsuri de distanțare fizică”, a anunțat ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie. Și la examenele pentru profesori, Monica Anisie a vorbit despre o simplificare, în contextul în care discursul său conține în mod constant referiri la relaxări ale evaluărilor sau notărilor. Anunțul de simplificare a examenelor de angajare a persoanelor în școli (titularizare) și de intrare în cariera didactică (definitivat) vine după ce regulile acestor probe au trecut deja printr-o modificare simplificatoare. La definitivat, anul acesta, etapa eliminatorie conține “cel puțin o inspecţie la clasă”, față de cel puțin două necesare până acum.