Cum a ajuns Doljul să aibă, cu aproximaţie, fiindcă cifra flotează de la o lună la alta, 15.000 de persoane, beneficiare de ajutoare sociale, instalându-se confortabil într-un top al judeţelor cu mulţi asistaţi social, este de discutat. Rata sărăciei în Dolj a atins 32%. Ceea ce este îngrijorător. De la 1 aprilie a.c. sistemul de acordare a ajutoarelor sociale a suferit modificări însemnate, în sensul că venitul minim garantat, alocaţia pentru familii şi ajutorul pentru încălzirea locuinţelor sunt cumulate în ceea ce se numeşte venitul minim de inserţie. Geneza actualei stări de lucruri este dureroasă şi are legătură nemijlocită cu distrugerea cvasitotală a industriilor din municipiul Craiova, dar şi din celelalte oraşe ale Doljului, unde nu regăsim nici măcar unităţi de procesare a laptelui, legumelor şi fructelor. Şi ne spune, pe tonul cel mai firesc din lume, Petre Daea, ministrul Agriculturii, că importăm, între altele, produse lactate. Plafonul anual de ajutoare către asistaţi sociali rămâne ridicat, dar discuţia fierbinte nu are o rezolvare imediată. Paradoxal, somajul în Dolj, potrivit datelor statistice… scade. Dacă nimeni nu se hazardează în a clama sistarea ajutoarelor sociale, ceea ce e firesc, la guvernare aflându-se o formaţiune politică social-democrată, nu e mai puţin adevărat că la nivelul majorităţii localităţilor doljene există spaţii comerciale, sub tot felul de denumiri, în care venitul minim de inserţie – fără a generaliza – se duce lunar să admintem, parţial, pe consumul de băutură. Se bea vârtuos de la primele ore ale dimineţii, pe datorie, consemnată „în caiet”, până la ziua plăţilor făcute de stat, printr-un consistent efort financiar. Nu mai facem menţiunea expresă că beneficiarii acestei forme de ajutor social au obligaţii modice, faţă de comunitatea din care fac parte, „bifate”, nu rareori, prin bunăvoinţa angajaţilor primăriilor. Fotografia „stării de lucruri” arată îngrijorător şi, din păcate, nu se poate cosmetiza. Cel puţin deocamdată. Nevoia de forţă de muncă se face resimţită, acut, şi este tot mai greu de acoperit. Ce paradox!
Sud-Oil Sere Işalniţa caută culegători
Cea mai mare exploatare agricolă legumicolă, în spaţii protejate, Sud-Oil Sere Işalniţa, caută în aceste zile cu disperare, în Dolj, dar şi în judeţele limitrofe, culegători de castraveţi cornichon. Este o activitate sezonieră, care reclamă maximă de operativitate. Se realizează cu zilieri, rezonabil remuneraţi. Poate şi dintr-o necunoaştere a legislaţiei în materie, chiar beneficiarii de ajutoare de inserţie pregetă să se angajeze, deşi Hotărârea de Guvern numărul 559 din 4 august 2017 pentru modificarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii 416/2001 privind venitul minim garantat, aprobate prin HG nr. 50/2011, stipulează clar la articolul 17: „La stabilirea venitului net lunar al familie sau, după caz, al persoanei singure, se iau în considerare toate veniturile (…) cu excepţia (…) veniturilor obţinute din activităţi cu caracter ocazional, desfăşurate de zilieri în condiţiile Legii 52/2011, privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”. Dincolo de caracterul stufos al textului de lege, clar este un lucru: veniturile de orice natură, obţinute din activităţile desfăşurate de zilieri, nu influeţează în niciun fel dreptul la ajutor social. Mai mult, tot potrivit legii, după stabilirea dreptului de ajutor social, titularului ajutorului social, pe lângă obligaţia efectuării după caz, sau prin alte persoane apte de muncă din familie, a orelor prevăzute de lege, are datoria de a nu refuza un loc de muncă oferit sau participarea la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională, exceptând situaţia că are calitatea de zilier, pe perioada cât îşi păstrează această calitate. La Sud-Oil Sere Işalniţa este anotimpul culesului, în care se poate câştiga un venit frumos. Transportul este gratuit şi directorul celor mai mari sere din România, Florin Purcea, chiar este un om de onoare. Adică ceea ce promite face.
Câini cu covrigi în coadă nu mai umblă nici în Germania
Fapt vizibil, satele Doljului se depopulează sensibil, prin părăsirea lor de lumea tânără, care pleacă „la muncă în străinătate”. Libera circulaţie a forţei de muncă este una din binefacerile aderării României la UE. Unii dintre cei plecaţi se descurcă, alţii nu. Povestea la care ne vom referi, departe de a avea vreun iz propagandistic, nu ne aparţine, şi este relatată de reporterul Nils Klawitter, de la prestigioasa publicaţie „Der Spiegel” (nr. 14, 31.03.2018) sub titlul „Naufragiul”. Traducerea ne-a fost asigurată de germanista Mihaela Pârvu, din Craiova, care l-a însoţit pe Nils Klawitter în documentarea făcută şi apoi în vizita la redacţia noastră. Personajul principal al reportajului-anchetă este Constantin Naidin din Dolj, angajat ca muncitor pe Şantierul naval Meyer din Pepenburg. Cinci ani şi jumătate a fost tratat ca un muncitor fără drepturi, ca un om de condiţie secundară, adesea şi terţiară. Cinci ani şi jumătate, în care visul său despre Germania, a murit. În octombrie 2014, Constantin Naidin, în vârstă de 48 de ani, nota într-un carneţel albastru: am fost obligaţi să muncim câte 15 ore pe zi, chiar şi duminica. Pe la mijlocul lui august 2016, Naidin povesteşte că şeful său le-ar fi cerut, lui şi câtorva colegi, cardurile aferente conturilor recent deschise de aceştia la Deutsche Bank. Chipurile trebuia să facă nişte transferuri, iar Naidin urma să primească salariul numerar. Ca să nu lungim povestea Naidin „ţăranul handicapat”, cum era numit, a fost tras copios în ţeapă. Fără remuşcări. Reporterul de la „Der Spiegel” consemnează că într-un interviu al patronului Şantierului naval Pepenburg, Bernard Meyer, în „Frankfurter Allgemeinen Sonntagzung”, nu pomenea nimic despre cei 2.000 de lucrători nomazi care trudeau pe şantier, ci despre alte afaceri pe care le avea în cap. Povestea este dureroasă. În felul ei. Nils Klawitter descrie drama unor muncitori români, plecaţi să câştige un ban, în Germania. Alţii au mers în Anglia sau în Spania. Se spune că, ajuns acasă, Naidin a fost surprins de bătrânul său câine maidanez care lătra la el „ca la un străin”. Nu îl mai recunoştea. Dar câţi Constantin Naidin nu are judeţul Dolj?
