Alegeri în Marea Britanie: David Cameron revendică victoria

0
305

Ceea ce puţine institute de sondare a opiniei au prevăzut s-a întâmplat. Conservatorii lui David Cameron au câştigat alegerile la o manieră neaşteptată, obţinând, potrivit BBC, 325 de locuri în Camera Comunelor, la un singur loc de majoritatea absolută. Partenerii lor de coaliţie, liberal-democraţii, au suferit în schimb o mare înfrângere ajungând la numai opt locuri de la 57, adjudecate în 2010. Cu pestre trei milioane de voturi, UKIP, partid anti-european, n-a obţinut decât unu sau două locuri în Westminster din cauza tipului de scrutin britanic defavorabil micilor partide. Aceeaşi situaţie şi pentru verzi. Surpriza mare este pentru laburişti care au obţinut numai 233 de locuri, ceea ce înseamnă nivelul cel mai de jos atins după 1986, în plină perioadă thatcheriană. Cauza este una singură: naţionaliştii scoţieni (SNP- idependentişti) au repurtat 56 din cele 59 de locuri. Scoţia era un bastion tradiţional al laburiştilor. Ed Miliband, liderul laburiştilor, şi-a recunoscut înfrângerea declarând că: „Nu putem realiza progrese în Anglia şi în Scoţia pe fondul valului naţionalist”. Multe cotidiene britanice au salutat astăzi victoria lui David Cameron şi a Partidului Conservator. Se fac referiri la referendumul anunţat pentru 2017 privind menţinerea sau nu a Regatului Unit în Uniunea Europeană. „Cameron va rămâne la putere, potrivit sondajelor la ieşirea de la urne”, scrie sobru cotidianul The Daily Telegraph. Daily Mail titrează „Reîntoarcerea la numărul zece a lui David Cameron”, în timp ce Times face o remarcă factuală: „Conservatorii ies în faţă”, cu o fotografie a lui David Cameron şi a soţiei sale, imediat după ce au votat. Tabloidul The Sun, cotidianul cel mai citit în Regatul Unit, afirmă că „David Cameron a obţinut o victorie şoc”. În schimb Daily Mirror, unul din puţinele ziare de stânga, cu prima pagină în doliu, anunţă: „Alegeri generale 2015. Condamnaţi pentru încă cinci ani”. The Independent invocă, de asemenea, haosul informatic. David Cameron nu are nevoie pentru a guverna nici de UKIP-ul lui Nigel Farage, nici de unioniştii nord-irlandezi. Analiştii politici susţin că nu este nevoie nici de liberal-democraţi, întrucât Nick Clegg, liderul acestora şi actual viceprim-ministru este terminat. În plus, LibDems este un partid pro-european. Surpriza cea mare, cum spuneam, a venit din Scoţia, unde partidul lui Nicolas Sturgeon, revelaţia campaniei electorale, a obţinut aproape integral locurile rezervate Scoţiei. Pentru laburişti, înfrângerea este istorică. Partidul independentist va avea la dispoziţie tribuna Westminster spre a ataca conservatorii, ostili separării Scoţiei de Regatul Unit. Pentru Ed Miliband, liderul laburiştilor, eşecul va fi costisitor. Rămânerea sa în fruntea partidului este deja compromisă, deşi, paradoxal a avut o bună campanie electorală. Noaptea teribilă din Scoţia îi va tulbura somnul.