O demisie care întristează

Părăsirea Parlamentului României, în care era deputat, de către academicianul Dinu C. Giurescu, în urma desemnării sale ca unul dintre vicepreşedinţii Academiei Române, întristează de bună seamă pe cei care l-au cunoscut şi i-au citit cărţile venerabilului istoric al ţării. Pe pagina sa de Facebook, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, anunţă primirea demisiei academicianului Dinu C. Giurescu, exprimându-şi regretul de circumstanţă, gest salutar, neomiţând să menţioneze că funcţia de vicepreşedinte al Academiei Române este incompatibilă cu statutul de parlamentar. Şi cam atât. Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, nu adaugă şi propria sa părere despre o lege cu destule hibe, care trebuiau extirpate, fiindcă nici o lege nu este imuabilă, ca să nu mai vorbim de Legea 161/2003, cu referirile sale exprese la regimul incompatibilităţilor în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice. Fiindcă incompatibilitatea unui vicepreşedinte al Academiei Române, funcţie mai mult onorifică, cu statutul de parlamentar, rămâne oricum greu de înţeles în plan logic, raţiunea menţionatei legi fiind, înainte de toate, înlăturarea oricărui acces la banul public. Numai că reputatul istoric, care şi-a donat propria bibliotecă (circa 20.000 de volume) Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman” Dolj, mai enumeră un regret în decizia irevocabilă luată: tergiversarea noii programe de istorie pentru clasele V-XII şi schimbarea completă a manualelor existente, deziderat în legătură cu care rămâne optimist, sperând a se produce şi în absenţa sa din Parlamentul României. În opinia marelui cărturar, istoria românilor a dispărut ca disciplină formativă în învăţământul liceal. Şi spune aşa în „Cuvântul înainte” la ediţia din 2011 a „Istoriei românilor”, lucrare de referinţă a tatălui său, Constantin C. Giurescu, reeditare prilejuită de împlinirea a 110 ani de la naşterea acestuia: „Tinerilor li se oferă o istorie care poate fi a orcui. Cei care – în cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi a celorlalte instituţii cu atribuţii în domeniu – au urmărit cu obstinaţie, ani de zile, să trimită istoria românilor pe o linie de garaj fără ieşire şi-au împlinit astfel, cu claritate, ţelul”. Cu actualele manuale, şi curriculă, contribuţia istoriei, ca de altfel şi a limbii şi literaturii române şi geografiei, la formarea personalităţii şi identităţii unui tânăr, rămâne, în cel mai bun caz, foarte modestă, dacă nu inexistentă. De ce s-a ajuns la situaţia ca istoria să se predea în reţeaua gimnazială o oră (50 minute) pe săptămână rămâne un mister, dar nu pentru academicianul Dinu C. Giurescu, care nu-i scuză pe cei care dau asaltul asupra disciplinei „Istoria românilor”. Ce-i îndeamnă într-o asemenea direcţie, ce fel de cetăţeni ai României sunt ei? Sunt interogaţii deloc retorice, aidoma unui strigăt disperat al unui intelectual veritabil al neamului, care intuieşte, fără să dispună de dovezi peremptorii, jocurile periculoase, făcute de dibăcie, de… cozile de topor. Îmbrăţişând demersul academicianului Dinu C. Giurescu, enunţat în demisia sa înaintată Camerei Deputaţilor, şi stăruind în materializarea acestuia, Valeriu Zgonea, prin Comisia de învăţământ, ar dovedi că într-adevăr urarea postată pe pagina sa de socializare „Maestre, multă sănătate şi succes în noua dumneavoastră activitate” nu avea nici urmă de ipocrizie şi era realmente din suflet.