Vicepreşedintele american J.D. Vance a sugerat ieri, în timpul vizitei sale la Budapesta, că elemente ale serviciilor secrete ucrainiene s-au amestecat în alegerile din SUA şi Ungaria. Vizita lui Vance are loc după ce preşedintele american Donald Trump l-a susţinut, în mai multe rânduri, public, pe Viktor Orban, care se află de 16 ani în funcţia de premier, şi al cărui partid Fidesz s-ar afla –potrivit unor sondaje- în urma Tisza, formaţiune politică condusă de Peter Magyar. Vizita lui Vance la Budapesta a fost numită un „moment istoric”. Campania electorală din Ungaria se desfăşoară într-o atmosferă încinsă, Orban acuzând Ucraina şi alte puteri străine de interferenţe. Vicepreşedintele Vance l-a lăudat pe Viktor Orban, considerându-l un lider care a apărat interesele ţării sale şi i-a acuzat pe birocraţii de la Bruxelles care lucrează împotriva poporului maghiar. Interferenţa UE în campania electorală maghiară a fost descrisă drept „respingătoare”. În cazul unei victorii Fidesz, vor exista intenţii de a declara rezultatul nelegitim şi de a implementa „scenariul românesc”, adică de a impune un vot repetat, s-a spus în presa maghiară.
Acasă Actualitate Actualitate externă Vance acuză amestecul serviciilor secrete ale Kievului în alegerile din Ungaria!















