Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 27 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic intern de droguri de risc, în formă continuată și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că, în perioada 2024 – ianuarie 2026, bărbatul ar fi procurat, deținut, depozitat, pus în vânzare și vândut droguri de risc (canabis), către consumatori din județul Dolj. De asemenea, în luna ianuarie 2026, acesta ar fi condus un autoturism pe drumurile publice sub influența unor substanțe psihoactive (canabis), în contextul depistării bărbatului fiind descoperită și o cantitate de canabis (țigaretă artizanală) deținută, fără drept, pentru consum propriu. “La data de 7 aprilie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reținerea bărbatului. Astăzi, 8 aprilie, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă a acestuia, pentru 30 de zile”, a precizat Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvântal Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.















