„Eu vreau să trăiesc în Europa, eu vreau să fiu cetăţean european”

0
610

Liberalii au susţinut, sâmbătă, la Craiova primul miting din precampania electorală pentru alegerile europene care vor avea loc pe 26 mai. Preşedintele partidului, Ludovic Orban a susţinut că liberalii vor câştiga alegerile europarlamentare dacă îşi păzesc voturile şi dacă se vor lupta cu PSD. La rândul său, fostul jurnalist Rareş Bogdan, primul pe lista PNL pentru europarlamentare, l-a atacat pe Liviu Dragnea, preşedintele PSD, spunând că liderul social-democraţilor va „mânca o mamă de bătaie” la alegeri.

Militanţii, simpatizanţii sau activul PNL din regiunea Oltenia, s-a reunit la finele acestei săptămâni, în Bănie pentru a da startul precampaniei electorale pentru alegerile europarlamentare ce vor avea loc în luna mai a.c. În prima parte a evenimentului, deputatul Ionuţ Stroe a prezentat lista cu candidaţii pe care PNL intenţionează să-i trimită la Bruxelles, ca să reprezinte România. În acest context, europarlamentarul Marian Jean Marinescu a precizat că a lucrat la Strategia Dunării, iar compania Ford ar putea să tarnsporte maşinile pe Dunăre. „Eu sunt mândru că sunt vâlcean, că sunt doljean, că am reprezentat Oltenia în Parlamentul European. Credeţi că oltenii trăiesc bine ? Eu cred că oltenii merită mai mult, într-adevăr. Bunăstarea va veni în Oltenia când Oltenia se va despărţi de PSD. Eu am pus autostrada Craiova – Lugoj pe harta de priorităţi. Eu am votat ca sănătatea să fie finanţată din bani europeni. Eu am lucrat la Strategia Dunării, autoturismele produse la Craiova şi nu numai, ar putea fi transportate pe Dunăre. Eu vreau să trăiesc în Europa, eu vreau să fiu cetăţean european. PNL-ul va veni la guvernare şi va face ceea ce ar trebui făcut pentru oameni…”, a spus europarlamentarul Marian Jean Marinescu.

O să-i fac o ofertă de nerefuzat lui Liviu Dragnea

Fostul journalist de la Realitatea tv, Rareş Bogdan, cel care deschide lista PNL pentru Bruxelles a spus că în democraţie „hoţii stau la puşcărie”, nu în Parlament sau Guvern şi că „niciodată nu am ajuns să ne conducă oameni atât de proşti”. Acesta a fost primit în apluze şi după terminarea mitingului a făcut mai bine de o oră poze cu simpatizanţii, dar şi simpli oameni, veniţi să-l cunoască personal. „E greu să înţelegem cum Dumnezeu a ajuns această regiune plină de oameni inteligenţi să-l trimită la Bucureşti pe unul ce-şi ascundea banii în cavouri, Darius Vâlcov….De aici, din mijlocul Olteniei, o să-i fac o ofertă de nerefuzat lui Liviu Dragnea: Dragnea, timpul tău a expirat, retrage-te până nu e prea târziu, vei mânca o mamă de bătaie cu partidul tău….Dumneavoastră puteţi elibera Oltenia. Ştiu că sunteţi ameninţaţi, şantajaţi că vă dau copiii afară de la locurile de muncă. Luptaţi, rezistaţi, pentru că îi vom îngenunchea”, a mai adăugat Rareş Bogdan.

Nu va fi uşor

Ludovic Orban, liderul Partidului Naţional Liberal şi-a încurajat colegii de partid şi i-a avertizat în legătură cu posibila fraudă la secţiile de votare. “Dragi fraţi liberali, cu toată forţa, cu toată vigoarea, cu tot curajul, să strigăm ‘Victorie!’. Nu va fi uşor. Ştim foarte bine ce fac, ştim foarte bine cum încearcă să-şi adune voturile. Nu uitaţi toate metodele pe care le folosesc, nu uitaţi că sunt capabili de orice ca să câştige voturi. Sunt capabili să dea bani, sunt capabili să fure la urnele de vot. Aţi văzut-o pe Maria Grapini furând în văzul întregii Europe din voturile pentru candidatul român. Vă daţi seama ce o să facă în fiecare secţie de votare încercând să fure voturi pentru PSD, pentru că altfel nu au cum să câştige alegerile. Iar dacă ne păzim voturile, dacă noi ne luptăm cu ei, dacă îi ameninţăm că vom aplica legea, că îi pedepsim pentru toate nenorocirile pe care le-au făcut, îi vom bate fără niciun fel de problemă”, le-a mai spus Orban liberalilor prezenţi la întâlnirea de la Craiova.