Colectă de carte pentru Timocul bulgăresc şi sârbesc

0
386

Primăria Craiova, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj şi Asociaţia pentru Turism Rural, Ecologic şi Cultural din Oltenia lansează, astăzi, campania de donaţie de carte pentru cetăţenii din comunităţile româneşti de pe Valea Timocului din Bulgaria şi Serbia, desfăşurată sub deviza „Cărţi româneşti pentru suflete româneşti”. Până pe data de 22 aprilie, profesorii, elevii şi cetăţenii Craiovei sunt aşteptaţi să doneze cărţi editate în limba română (beletristică, manuale şcolare pentru învăţarea limbii române, etc) în toate şcolile, liceele şi grădiniţele craiovene. “Campania are drept scop sprijinirea comunităţii româneşti de pe Valea Timocului din Bulgaria şi Serbia pentru înfiinţarea unor biblioteci comunale, în scopul învăţării cititului şi scrisului în limba română de către locuitorii acestor zone”, a declarat Carmen Licu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Craiova. Transportul cărţilor în comunităţile româneşti va avea loc în perioada imediat următoare sărbătorilor pascale. Organizatorii susţin că proiectul îşi propune să promoveze lectura şi cunoaşterea prin intermediul cărţilor şi  încurajarea cetăţeniei active, un element – cheie pentru consolidarea coeziunii şi pentru dezvoltarea democraţiei. Această campanie se desfăşoară în contextul Anului European al Voluntariatului, derulat sub sloganulOferă-te voluntar! Schimbă ceva!” şi a Zilei Mondiale a Cărţii şi a Dreptului de Autor, care este sărbătorită pe 23 aprilie.