Parlamentul a aprobat înfiinţarea Institutului Naţional de Administraţie

0
315

parlaCamera Deputaţilor a adoptat, ieri, legea pentru aprobarea OUG privind înfiinţarea Institutului Naţional de Administraţie care va pune în aplicare direcţiile strategice ale Guvernului privind eficientizarea administraţiei publice prin profesionalizarea personalului din structurile acesteia.

„Proiectul de lege are ca obiect de reglementare înfiinţarea Institutului Naţional de Administraţie, instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin preluarea activităţii în domeniul formării profesionale în administraţia publică şi al perfecţionării profesionale a funcţionarilor publici de la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi Centrele regionale de formare continuă pentru administraţia publică locală”, potrivit proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.23/2016 privind înfiinţarea Institutului Naţional de Administraţie. Acesta va avea rolul de a pune în aplicare direcţiile strategice ale Guvernului privind eficientizarea administraţiei publice prin profesionalizarea personalului din administraţia publică centrală şi locală, se arată în proiect.

Conducerea Institutului Naţional de Administraţie este asigurată de un preşedinte cu rang de secretar de stat, care este ajutat de un vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, numiţi şi eliberaţi din funcţie prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului Dezvoltării regionale şi Administraţiei publice, în condiţiile legii. Personalul Institutului Naţional de Administraţie se compune din demnitari, funcţionari publici şi personal contractual, salarizarea personalului urmând să fie făcută potrivit legislaţiei în vigoare aplicabile personalului plătit din fonduri publice.

Pe lângă Institutul Naţional de Administraţie va funcţiona Consiliu de coordonare format dintr-un reprezentant desemnat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, un reprezentant desemnat de Cancelaria Prim-Ministrului, un reprezentant desemnat de Camera Deputaţilor şi unul de Senat, un reprezentant desemnat de Administraţia Prezidenţială, preşedintele Institutului Naţional de Administraţie, dar şi reprezentanţi ai fiecărei structuri asociative a autorităţilor administraţiei publice locale (Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România, Asociaţia Municipiilor din România, Asociaţia Oraşelor din România, Asociaţia Comunelor din România), un reprezentant al mediului academic, unul al organizaţiilor neguvernamentale/ sindicatelor reprezentative pentru administraţia publică, dar şi alţi membri desemnaţi.

Admiterea la programele de formare organizate de către Institutul Naţional de Administraţie se face prin concurs naţional organizat de Institut. În perioada în care participă la programele de formare profesională, participanţii beneficiază de drepturile salariale şi de altă natură cuvenite, în condiţiile legii. Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale Institutului Naţional de Administraţie se asigură din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Institutului Naţional de Administraţiei poate realiza venituri proprii din tarife de participare la programe de formare, sponsorizări, donaţii ale unor persoane fizice şi juridice din ţară şi din străinătate, fonduri externe nerambursabile şi “alte surse”. Cheltuielile pentru programele de formare profesională pentru aleşii locali, organizate de Institutul Naţional de Administraţie, respectiv de centrele teritoriale de formare continuă pentru administraţia publică, se suportă din bugetele locale. Proiectul de lege a fost adoptat cu 296 de voturi “pentru” şi două abţineri. Camera Deputaţilor este for decizional.