Laura Oprean renunţă la conducerea DNA, preluându-şi postul de adjunct

0
321
Laura Oprean

Laura Oprean a cerut încetarea detaşării în funcţia de şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), începând de luni, ea urmând să-şi reia poziţia avută anterior, respectiv pe cea de procuror şef adjunct al DNA. Prin ordinele emise joi, 7 martie, de către Daniel Morar, fostul şef al DNA, în prezent prim-adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (n.r. – mandat ce îi expiră în 2 aprilie), „s-a dispus, la cerere, încetarea, din data de 11 martie 2013” a delegării Laurei Oprean în funcţia de procuror şef al DNA. Cu aceeaşi dată, Oprean va fi delegată pe o perioadă de şase luni în funcţia de procuror şef adjunct al Direcţiei. În funcţia de procuror şef va fi delegat Călin Nistor, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, cu grad profesional corespunzător PICCJ, care în prezent ocupă, tot prin delegare, funcţia de şef al Serviciului Teritorial Piteşti al DNA (n.r. – delegare făcută pe perioada 16 ianuarie-16 iulie 2013).