Sub bagheta dirijorului Walter Hilgers, din Germania, Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Oltenia” interpretează Simfonia a IV-a în Mi bemol major, „Romantica”, de Anton Bruckner, și, împreună cu violonista Ioana Cristina Goicea, Concertul în Re minor pentru vioară şi orchestră, op. 47, de Jean Sibelius. În prezent studentă la Hochschule für Musik und Theater „Felix Mendelssohn-Bartholdy” din Leipzig (Germania), artista cântă pe valoroasa vioară „Gianbattista Guadagnini” (datată Parma, 1761), care i-a fost pusă la dispoziţie de „Deutsche Stiftung Musikleben” din Hamburg. Concertul simfonic al Filarmonicii craiovene are loc astă-seară, de la ora 19.00, publicul putând să își achiziționeze bilet și înainte de începerea lui, la prețul de 15 lei (pentru elevi, studenți și pensionari – 8 lei).
Născut în anul 1959, la Stolberg/Rhineland (Germania), Walter Hilgers a beneficiat de o pregătire muzicală multiplă, studiind tuba, contrabasul şi pianul în cadrul Universităţii de Muzică din Aachen. În anul 1978, la Düsseldorf, a devenit membru al Orchestrei Simfonice (partida tubă) şi a debutat în cariera didactică la Universitatea de Muzică „Robert Schumann”. Un an mai târziu, a fost invitat să cânte cu Orchestra Festivalului de la Bayreuth, ansamblu alături de care a rămas pentru următorii 12 ani. Au urmat colaborări cu Orchestra Filarmonicii de Stat şi Sinfonieorchester des Norddeutschen Rundfunks (NDR Sinfonieorchester) – Hamburg, Wiener Philharmoniker.
Ca instrumentist în diferite orchestre, a cântat sub bagheta unor muzicieni celebri: Herbert von Karajan, Lorin Maazel, Claudio Abbado, Daniel Barenboim, Zubin Mehta, André Previn, Pierre Boulez, Georg Solti, James Levine, Seiji Ozawa, Riccardo Muti, Bernard Haitink şi Günter Wand. În calitate de membru fondator al prestigiosului ansamblu „German Brass”, alături de colegii săi a susţinut concerte timp de peste 25 de ani.
Pedagog renumit (începând din 1978, desfăşoară o intensă activitate didactică la Universităţile de Muzică din Düsseldorf, Aachen şi Lübeck, iar între anii 1989-1995 a fost profesor de tubă şi de muzică de cameră la Universitatea de Arte Frumoase din Hamburg), Walter Hilgers manifestă un interes deosebit pentru perfecţionarea tinerilor muzicieni talentaţi, împărtăşindu-le cu entuziasm din experienţa sa profesională. Din 1995 este profesor de muzică de cameră în cadrul Universităţii de Muzică „Franz Liszt” din Weimar. În ultimii ani, ca urmare a valoroasei sale activităţi solistice şi didactice, se bucură de o binemeritată recunoaştere internaţională, atât în ţările europene, cât şi în SUA, America Latină şi Asia. Din anul 2006, Walter Hilgers deţine statutul de dirijor invitat al Filarmonicii „Banatul” din Timişoara.
În octombrie 2011, în cadrul manifestărilor artistice organizate cu prilejul Zilelor Craiovei, dirijorul Walter Hilgers a fost invitat pentru prima dată la pupitrul Orchestrei Simfonice a Filarmonicii „Oltenia”, în programul concertului regăsindu-se lucrări de Liszt, Tomasi și Brahms.
*******
Violonista Ioana Cristina Goicea s-a născut în anul 1992, la Bucureşti, unde a absolvit Liceul de Muzică „Dinu Lipatti”. Vioara a însemnat o prezenţă permanentă în viaţa sa, începând studiul acestui instrument de la vârsta de patru ani, sub atenta supraveghere a bunicului şi a mamei sale, violonista Cristina Anghelescu. Între anii 2010-2012 a fost studentă la Hochschule für Musik und Theater – Rostock şi bursieră a „Matzen-Stiftung” – Hamburg, iar în prezent este studentă la Hochschule für Musik und Theater „Felix Mendelssohn-Bartholdy” – Leipzig, la clasa prof. Mariana Sîrbu.
Palmaresul său este impresionant, fiind distinsă cu peste 25 de premii internaţionale şi naţionale: Premiul I Absolut la Concursul Internaţional „Andrea Postacchini” (Italia, 2012), Premiul I şi Premiul Special „Reinhold Würth” la Concursul Internaţional „Kloster Schöntal” (Germania, 2011), Premiul I la Concursul Internaţional „Jaroslav Kocian” (Cehia, 2008), Premiul special al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (2005), laureată a Concursurilor „Remember Enescu”, „Ion Voicu”, „George Georgescu”, „Paul Constantinescu”. A concertat în țară, dar și în Germania, Italia, China, Republica Moldova (Chişinău, cu Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici”).
În februarie a.c., Ioana Cristina Goicea a fost invitată de Fundaţia „Gioventu Musicale” să întreprindă, alături de pianistul Andrei Banciu, un turneu de recitaluri în Italia şi să concerteze ca solistă alături de Orchestra „I Virtuosi Italiani” din Verona.