Razie în Craiova

0
469

În noaptea de duminică/luni, poliţiştii craioveni de la toate Secţiile din municipiu, au organizat o acţiune cu efective mărite pentru combaterea faptelor antisociale, a infracţionalităţii stradale, dar şi pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă civică. Oamenii legii au vizat în primul rând barurile şi discotecile din municipiu, dar au fost constituite şi filtre rutiere, unde au fost oprite pentru verificări peste 200 de autovehicule. Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, timp de aproximativ patru ore cât a durat razia, între 22.00 şi 02.00, oamenii legii au descins la 69 de baruri şi discoteci, au legitimat 470 de persoane, 123 dintre acestea fiind controlate sumar de arme albe. Au fost aplicate 37 de amenzi, în valoare de 5.959 lei şi s-au întocmit două dosare de cercetare penală.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, în timpul acestor activităţi, un echipaj de siguranţă publică al Secţiei 6 Poliţie Craiova, ce patrula pe strada “Siretului” din municipiu a observat un autoturism Opel Astra care a efectuat o manevră neregulamentară. “Poliţiştii au efectuat semnale regulamentare de oprire, însă conducătorul auto a refuzat să oprească, motiv pentru care s-a pornit în urmărirea acestuia. Au fost solicitate şi alte echipaje aflate în serviciu, astfel că autovehiculul respectiv a fost blocat pe strada Sadu. Conducătorul auto a fost imobilizat şi condus la sediul Poliţiei pentru verificări”, ne-a declarat agent Amelia Căprărin, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj. Poliţiştii au stabilit că “fugarul” este Marian Ruşeţ, de 19 ani, din Craiova, iar în urma verificării în baza de date a IPJ Dolj a rezultat că acesta nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule, astfel că i-au întocmit dosar penal.