Au strâns bani pentru o tânără cu piciorul amputat – Gest umanitar din spatele gratiilor

0
523

Pentru al patrulea an consecutiv deţinuţii de la Penitenciarul de Minori şi Tineri din Craiova reuşesc să aducă o rază de speranţă în sufletul unei persoane suferinde. Cu doar o zi înainte de 8 Martie – Ziua Internaţională A Femeii, aceştia au dăruit unei fete şansa de a merge din nou, după ce în urmă cu câţiva ani şi-a pierdut un picior din cauza unui teribil accident rutier. Cu banii colectaţi în urma campaniei „Un mărţişor de suflet”, tânăra va primi o proteză nouă.

Timp de mai bine de trei luni, nouă deţinuţi de la Penitenciarul de Minori au depus eforturi serioase pentru a confecţiona un număr cât mai mare de mărţişoare, care mai apoi au fost puse în vânzare în unităţile de învăţământ craiovene. Desigur, în baza faptului că a fost vorba de o campanie umanitară fiecare cumpărător a oferit bani după propriile posibilităţi financiare. În final, s-au strâns în jur de 5.000 de lei care vor fi folosiţi în sprijinul unei tinere din Craiova, cu piciorul amputat după ce a fost lovită de o maşină chiar pe trecerea de pietoni. „Suntem la finalul unei campanii care a avut drept scop ajutorarea unei fete din Craiova. Banii vor ajunge la un caz social. Este vorba de o tânără cu piciorul amputat, a cărei proteză trebuie periodic ajustată. Costurile sunt destul de mari pentru familia acesteia având în vedere că este nevoie în plus şi de un tratament. Poate la fel de important pe lângă ajutorul financiar a fost, însă, şi sprijinul moral, faptul că acei oameni ştiu acum că nu sunt singuri”, a declarat Ramona Budihală, reprezentant al Fundaţiei „Cuvântul care Zideşte”, asociaţie cu un aport esenţial în cadrul acestui act umanitar.

3.000 de mărţişoare confecţionate pentru 5.000 de lei colectaţi

După un periplu de câteva săptămâni prin şcolile şi liceele craiovene, campania „Un mărţişor de suflet” s-a încheiat ieri cu o festivitate ce a avut loc chiar la penitenciar. De la eveniment nu au lipsit reprezentanţi ai instituţiilor partenere în cadrul acestui proiect, Fundaţia „Cuvântul care Zideşte” şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, directori, profesori de religie şi elevi din instituţiile de învăţământ craiovene în care s-a derulat această ediţie a campaniei umanitare. Întâlnirea a fost un prilej numai bun pentru organizatori de a trage linie şi de a anunţa rezultatele acestei acţiuni: aproximativ 3.000 de mărţişoare confecţionate şi peste 5.000 lei colectaţi. «Anul acesta am reuşit să implicăm în această activitate un număr de nouă persoane private de libertate. Alături de reprezentanţii Inspectoratului Şcolar şi de cei ai Fundaţiei „Cuvântul care Zideşte” am dus la bun sfârşit acest demers. A fost o conlucrare pe toate planurile, un gest venit din inimă pentru că participarea s-a făcut pe bază de voluntariat, iar cei care au realizat mărţişoarele au dat dovadă de multă determinare», a spus Daniel Barbu, purtător de cuvânt al Penitenciarului de Minori şi Tineri din Craiova.

Au lucrat mai mult de opt ore pe zi, timp de trei luni

De altfel, deţinuţii nu au ezitat nicio clipă să dea o mână de ajutor fiind impresionaţi de drama fetei pentru care au confecţionat mărţişoarele. Chiar dacă au lucrat mai mult de 8 ore pe zi, acum se declară mulţumiţi de ce au realizat. E drept, cu modestie spun că se putea şi mai bine şi că suma colectată putea să fie mai consistentă. Efortul lor este, însă, cu atât mai mult de apreciat cu cât şi pentru materialele folosite – imortele, flori şi petale uscate – s-a muncit destul de mult. Din motive financiare, pentru a reduce pe cât posibil costurile, încă din vara anului trecut, tinerii au semănat flori în curtea penitenciarului, care au fost utilizate apoi ca materie primă pentru realizarea acestor mărţişoare. „Ni s-a propus să facem asta şi ne-am implicat, mai ales că este vorba de o faptă bună pe care putem s-o facem şi noi. Ne-a ajutat şi pe noi pentru că timpul a trecut mai uşor. Sperăm să-i fie de ajutor gestul nostru. Oricum noi decât am confecţionat mărţişoarele, mai mult au contribuit cei care au dat banii”, a mărturisit Marius Găman, deţinut la Penitenciarul de Minori şi Tineri din Craiova.