Petev: “Trebuie să căutăm victoria cu Clujul din primul minut”

0
459

În etapa a 25-a a campionatului, Universitatea Craiova întâlneşte Universitatea Cluj, vineri, de la ora 20.00, pe stadionul „Ion Oblemenco”. Antrenorul oltenilor, bulgarul Ivaylo Petev, a prefaţat duelul din Bănie, fiind avizat de forţa clujenilor la meciurile din deplasare, formaţia antrenată de Ioan Ovidiu Sabău fiind pe locul secund într-o ierarhie a partidelor jucate pe terenuri străine.

„M-am uitat pe statistică şi Clujul este a doua echipă ca palmares în deplasare, asta spune multe. Au mulţi jucători cu experienţă, mulţi au jucat la noi şi vor să fie la un nivel bun, e logic că vor să demonstreze că sunt foarte buni, dar e important cât le vom permite noi să joace. Noi trebuie să căutăm cele 3 puncte din primul minut, să fim concentraţi din start, să încercăm să ne impunem. E normal să lipsească jucători de-a lungul sezonului, a lipsit Bancu, acum nu joacă Mitriţă, dar trebuie să ne prezentăm bine şi fără el şi să câştigăm. Nu mai avem alte probleme de lot, aşteptăm meciul. Houri a avut o problemă la coapsă, a lipsit la ultimele meciuri, dar s-a antrenat şi va fi disponibil. La Sepsi am făcut mai puţine greşeli faţă de meciurile anterioare şi repriza a doua a fost mai bună decât prima. Mă simt foarte bine la Craiova, nu ies aşa mult în oraş, ştiu câteva cuvinte în română, dar uneori mă prefac că nu le înţeleg, câteodată prefer să nu le pricep. Uneori câştigi, alterori pierzi în sport, e normal să fie şi critici. Nu vreau să ştiu nici cine va arbitra meciul de mâine. Avem trei portari şi oricare trebuie să fie pregătit să ajute echipa, fiecare trebuie să dea cel mai bun. Nu numai în România este proverbul „echipa câştigătoare nu se schimbă”, şi în Bulgaria o avem. Vă spun ceva în premieră, pe Iliev şi pe Zlatinski i-am ajutat eu să vină în România” a spus Ivaylo Petev.

Revenit între buturile Universităţii Craiova după o lungă perioadă în care a fost rezervă, portarul David Lazar a declarat că speră într-un prim succes anul acesta pe teren propriu, fiind conştient că fanii olteni sunt dezamăgiţi după cele două eşecuri de pe „Ion Oblemenco”, în duelurile cu Farul şi FCSB.

„Întâlnim o echipă foarte bună, cu jucători şi antrenor experimentaţi, unii au trecut pe la noi, dar în teren uităm de prietenii şi cei mai buni să câştige în teren. A trecut ceva timp de când nu am mai jucat, dar am rămas concentrat şi mi-am aşteptat rândul, le mulţumesc antrenorilor că au avut încredere în mine. Am avut o neînţelegere cu Silva la meciul trecut, se mai întâmplă între jucători, dar bine că nu a ieşit gol, sper ca pe viitor să nu se mai întâmple. Mai sunt  multe meciuri, multe puncte în joc, sper să luăm cât mai multe, meciurile sunt echilibrate, trebuie să ai emoţii la fiecare meci, ca să fii concentrat. Sperăm să câştigăm primul meci acasă de anul acesta, să îmbunăm suporterii, fiindcă i-am cam dezamăgit în ultima vreme. Sperăm să fim matematic în play-off până la ultimele două meciuri, cu Rapid şi FCU. Atmosfera este mai bună, avem mai multă încredere, dar nu trebuie să ne culcăm pe o ureche, fiindcă putem cădea în partea cealaltă, mai ales că am pierdut multe puncte în ultima vreme” a spus David Lazar.