Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a participat în aceste zile, la Bruxelles, la sesiunea plenară a Comitetului European al Regiunilor, în cadrul căreia prim-ministrul Viorica Dăncilă a prezentat prioritățile mandatului pe care România îl exercită, timp de 6 luni, la Președinția Consiliului Uniunii Europene. “Vorbim de o perioadă a deciziilor majore, care includ negocierea bugetului UE pe termen lung, alegerile pentru Parlamentul European, dar și retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Totodată, în ședința delegației României la CoR, am discutat pe marginea unuia dintre cele mai importante evenimente ale acestui prim semestru – Summitul european al regiunilor și orașelor, care, organizat sub genericul „(Re)Construirea EUropei“, va aduce în București, în luna martie, mai mult de 500 de lideri de nivel european, național, regional și local din statele membr”, a precizat şeful administraţiei judeţene.
Acasă Ultima oră Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj a participat la sesiunea plenară a Comitetului European...