Olteanu, BNR: Darea în plată ar putea aduce “soluţii de finanţare supuse legislaţiei altor state”

0
358

Legea dării în plată ar putea conduce la apariţia în România a unor “soluţii de finanţare supuse legislaţiei altor state”, în contextul în care piaţa Uniunii Europene este liberă pentru serviciile financiare, a declarat, vineri, viceguvernatorul BNR, Bogdan Olteanu.

“Capacitatea şi inventivitatea cetăţeanului care doreşte să ia credit, respectiv a industriei care doreşte să facă afaceri sunt mari. Putem să întâlnim foarte multe scenarii. Este util să realizăm că ne aflăm pe o piaţă a Uniunii Europene care este liberă pentru serviciile financiare şi că este posibil să apară soluţii de finanţare supuse legislaţiei altor state, dacă acelea vor fi mai atrăgătoare pentru consumatori. Pot să apară foarte multe formule complicate. Ceea ce noi ne-am dori şi am sugera este ca în urma legiferării să fie soluţii simple, clare şi transparente, mai curând decât soluţii extrem de complicate care evite o legiferare care împiedică creditarea. De aceea preferăm să definim foarte clar şi cine este cel care are nevoie să fie ajutat, pentru ce şi, de asemenea, să găsim acele soluţii care să permită ca şi după adoptarea unei asemenea legislaţii să poată să existe credite cu avans suficient de mic, încât generaţiile tinere să şi le permită”, a afirmat Olteanu, într-o conferinţă de presă.

Viceguvernatorul a refuzat, însă, să afirme explicit, răspunzând unei întrebări, dacă bănci din alte ţări UE vor putea să dea credite în România, în baza pieţei libere a serviciilor financiare din UE, fără a i se aplica legea dării în plată. “Serviciile financiare circulă liber în întreg spaţiul european. Cei care vor dori să gândească o asemenea schemă, o vor gândi. (…) Depinde după caz. O bancă (străină, n.r.) nici nu trebuie să vină în România, ea poate să opereze inclusiv de acolo. (…) Nu trebuie să-ţi înfiinţezi bancă în România pentru a da credite în România, aşa cum o bancă din România nu trebuie să-şi înfiinţeze o societate bancară proprie în Italia ca să dea credite în Italia. Le poate da de aici. Sau alte operaţiuni bancare. (…) Şi acum puteţi lua credit de la o bancă străină. Răspunsul este după caz şi în funcţie de legislaţia din ţara străină şi din România. Nu există un răspuns standard, există diverse ipoteze”, a spus el.

Potrivit legii dării în plată, debitorul va ceda toate bunurile ipotecate în favoarea creditorului, în situaţia în care executarea obligaţiilor asumate prin contractul de credit a fost garantată cu două sau mai multe bunuri. Modificările au fost intens criticate de către reprezentanţii băncilor.

În decembrie, preşedintele Klaus Iohannis a transmis Parlamentului cererea de reexaminare asupra legii privind stingerea creditelor prin darea în plată a imobilelor, invocând faptul că acest proiect este binevenit, însă forma adoptată de Legislativ, în loc să-i ajute pe cei cu credite, riscă să creeze “dificultăţi”. Proiectul de lege ar fi trebuit să fie dezbătut mâine în Comisia Juridică a Senatului, însă discuţiile au fost amânate.