La Liga: Atletico Madrid spulberă “galacticii” (4-0)

0
412

Atletico Madrid a administrat aseară cea de-a cincea înfrângere concitadinei sale Real Madrid, relansând lupta pentru titlu. Prin această victorie, Atletico ajunge la patru puncte de lider, iar Barca, în caz de victorie, pe teren propriu cu Bilbao, poate ajunge la numai un punct distanţă. Partida a fost la discreţia gazdelor, care după 18 minute conduceau deja cu 2-0, prin golurile lui Tiago (min. 14) şi Siguera (min. 18). Absenţele lui Ramos (accidentat), Marcelo (suspendat), Pepe (accidentat) au volnerabilizat defensiva echipei lui Anceloti. După pauză, Griezmann min. 67 şi Manzuchici min. 89 au dus scorul la 4-0. Partida, desfăşurată pe Vicente Calderon, a fost tensionată, cu multe evenimente, nesportive, şi finalmente s-a încheiat cu o victorie neverosimilă, a gazdelor, prin proporţiile scorului. Coentrao şi Nacho au suferit în faţa lui Turan, cum s-a întâmplat şi cu Varane, depăşit systematic de Griezmann, coechipier la reprezentativa Franţei. Vedeta franceză Karim Benzema s-a scuzat, conştient de amploarea derutei, în faţa suporterilor, în timp ce Carlo Anceloti a recunoscut că nici unul din jucătorii săi n-a jucat bine, iar Atletico a fost “mai bună decât noi”. Alte rezultate: Deportivo la Corugna – Eibar 2-0, Villarreal – Granada 2-0, Levante – Malaga 4-1, Real Sociedad – Celta Vigo 1-1.