ANI l-a găsit incompatibil pe Costel Tulitu – Faptele primarul oraşului Bechet “constituie temei pentru eliberarea din funcţie”

1
373

Pentru primarul oraşului Bechet, Costel Tulitu, se pare că 2012 este anul ghinionului. A fost debarcat din fruntea organizaţiei PDL Bechet, are un dosar la DNA – Serviciul Teritorial Craiova, care probabil în perioada următoare va ajunge în instanţă, iar mai nou a mai căpătat şi o decizie de la Agenţia Naţională de Integritate prin care este declarat ca fiind incompatibil cu funcţia de primar, iar “nerespectarea regimului juridic al conflictului de interese constituie temei pentru eliberarea din funcție”. Poate că această decizie nu îl mai interesează foarte tare, pentru că spun surse din PDL, nici nu va mai candida la funcţia de primar.

Costel Tulitu

La sfârşitul anului 2010, primarul oraşului Bechet, Costel Tulitu, a fost prins că a încheiat contracte pe bani publici, cu două societăţi comerciale la care fiul său, Cătălin Tulitu, era acţionar. Imediat a intrat pe fir DNA- Serviciul Teritorial Craiova, care a ridicat de la Primăria Bechet mai multe cutii cu documente. Dosarul este încă în lucru, dar la un moment dat va fi trimis în instanţă. O a două măsură împotriva lui Costel Tulitu au luat-o cei de la PDL Dolj, care la sfârşitul anului 2011, au dizolvat Biroul Local al PDL Bechet. În acest fel, Costel Tulitu, care era preşedintele acestei organizaţii a fost scos pe tuşă. În luna ianuarie a.c., a fost ales preşedinte al PDL Bechet, George Şercău, şeful Portului din localitate, care şi-a anunţat şi candidatura la primărie.

Conflictul de interese şi abuz în serviciu, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul Penal

La data de 3 februarie a.c., Agenția Națională de Integritate, a postat pe siteul www.integritate.ro, raportul de evaluare cu privire la Costel Tulitu. Astfel ANI  a constatat, în privinţa lui Costel Tulitu încălcarea regimului juridic privind conflictul de interese în materie administrativă şi indicii referitoare la posibila săvârşire a a infracțiunilor de conflict de interese şi abuz în serviciu contra intereselor publice, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul Penal al României. “În urma evaluărilor demarate la data de 30.03.2011, s-au constatat următoarele: indicii referitoare la posibila săvârşire de către Tulitu Costel, primar al oraşului Bechet, a infracţiunilor de conflict de interese şi abuz în serviciu contra intereselor publice, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul Penal al României, deoarece, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, Tulitu Costel, în calitate de beneficiar – reprezentant al Primăriei oraşului Bechet, a semnat un număr de 5 contracte cu societăţile comerciale GIRA-SAL ECO S.R.L., respectiv AGRO INDUSTRIE & COMPANY S.R.L., în cadrul cărora Tulitu Cătălin Ştefan, fiul persoanei evaluate, deţinea, la data semnării contractelor, calitatea de asociat; nerespectarea regimului juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, conform prevederilor art. 76, alin. 1 şi 2 din Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei”, se arată în raportul ANI.

A încheiat 5 contracte cu societăţile comerciale ale fiului său pe bani publici

Agenţia Naţională de Integritate specifică şi numărul de contracte semnate cu fiecare societate comercială şi procentul deţinut de Cătălin Tulitu în aceste firme: “Primăria oraşului Bechet, reprezentată de Tulitu Costel în calitate de primar, a încheiat 5 contracte cu societăţile comerciale GIRA-SAL ECO S.R.L. şi AGRO INDUSTRIE & COMPANY S.R.L.,după umează: 3 contracte de prestări, cu societatea comercială GIRA-SAL ECO S.R.L.; 2 contracte de prestări, cu societatea comercială AGRO INDUSTRIE & COMPANY S.R.L.

Tulitu Cătălin Ştefan, fiul persoanei evaluate, a deţinut, în cadrul societăţii comerciale GIRA SAL-ECO S.R.L., calitatea de asociat, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 50% din capitalul social, în perioada 18.05.2010 – 06.06.2011. În cadrul societăţii comerciale AGRO INDUSTRIE & COMPANY S.R.L., înfiinţată la data de 19.06.2009, Tulitu Cătălin Ştefan deţine calitatea de asociat, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 50% din capitalul social, şi calitatea de administrator, în perioada 19.06.2009 – 10.03.2010”.

Interdicția de a mai ocupa o funcţie sau o demnitate publică 3 ani

S-a dispus deja sesizarea organelor judiciare competente cu privire la nerespectarea regimului juridic privind conflictul de interese în materie administrativă de către Costel Tulitu, cât şi la posibila săvârşire a infracţiunilor de conflict de interese şi abuz în serviciu contra intereselor publice, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 2531 din Codul Penal al României şi de art. 13^2 din Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, raportat la art. 248 din Codul Penal al României. Mai mult decât atât, ANI specifică faptul că faptele lui Costel Tulitu “constituie temei pentru eliberarea din funcţie”: “Complementar, fapta persoanei cu privire la care s-a constatat nerespectarea regimului juridic al conflictului de interese constituie temei pentru eliberarea din funcţie, precum şi interdicția de a mai ocupa o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data rămânerii definitive a raportului”.

 

1 COMENTARIU

  1. Pentru cel care a scris asemenea prostii : Invata sa scrii,nu sti sa desparti 2 cuvinte,ai scris multe chestii de le-am pierdut numarul! Ce aveti cu omu asta?! Nu v-a vrut decat binele…sa va fie rusine ! Dumnezeu este sus!

Comments are closed.