La 2 iulie 1986 o patrulă militară a arestat, bătut, stropit şi ars doi tineri chilieni. Curtea Supremă din Chile a condamnat vineri 5 ianuarie 4 militari pensionari –Fernandez Dittus, Julio Castaner Gonzales, Ivan Figueroa Canobra şi Nelson Mendina- la 20 de ani închisoare, în dosarul Quemados („arşi”), un episod al dictaturii Augusto Pinochet. Evenimentul a avut loc pe fundalul unei greve naţionale împotriva regimului militar. La acea dată o patrulă militară, în componenţa menţionată, a ars doi tineri, Carmen Glorie Quintana, studentă, care a supravieţuit, spre deosebire de Rodrigo Rojas De Negri, un fotograf în vârstă de 19 ani, care a murit 4 zile mai târziu. Procesul foarte lung şi dificil, în opinia avocatului Nelson Caucoto citat de un post de radio chilian, a avut meandre întrucât trebuia contestată teoria oficială stabilită de dictator, conform căreia tinerii s-ar fi ars fiindcă purtau bombe incendiare sub haine. Afacerea Quemados este una dintre cele mai emblematice ale dictaturii Pinochet (1973-1990) care a făcut peste 3200 de morţi şi dispăruţi.
Acasă Actualitate Actualitate externă Chile: Patru foşti militari, din regimul Pinochet, condamnaţi la 20 ani de...