Capitoliu: Neînţeleasa absenţă şi amatorismul forţelor de securitate

0
694

Amploarea protestelor pro-Trump organizate miercuri la Washington a fost… subestimată. Se poate vorbi de incompetenţă sau complicitate? Greu de spus. Mai mulţi congresmani au cerut ieri o anchetă pentru eşecul forţelor de ordine în a împiedica intruziunea zecilor de protestatari pro-Trump în interiorul Capitoliului. „Este din păcate evident că poliţia nu era pregătită pentru ziua de astăzi”, a declarat alesul democrat de Florida, Val Demings pentru MSNBC TV. Manifestanţii pro-Trump au reuşit să defileze cu steagul confederal pe umerii lor, nestânjeniţi, pe cupola Capitoliului, alţii au ajuns la balcoane sau să îşi facă selfie sfidător în biroul lui Nancy Pelosi, preşedinta Camerei Reprezentanţilor. Este adevărat, n-au procedat la devastări. Erupţia protestatarilor în inima puterii americane a fost cu atât mai surprinzătoare cu cât sosirea lor fusese anunţată şi încurajată de Donald Trump. Timp de mai multe zile manifestanţii s-au coordonat pe reţelele de socializare discutând între altele cele mai potrivite moduri de a intra în Capitoliu. De la începutul anului circa 1500 de conturi legate de mişcarea QAnon au discutat despre mitingul planificat de Donald Trump pe 6 ianuarie, referindu-se şi la acte de violenţă, potrivit Reuters. Membrii Proud Boys nu şi-au ascuns intenţia de a participa. Deşi liderul lor, Enrique Tarrio, fusese arestat pe 4 ianuarie de poliţia din Washington pentru deţinerea a două magazii de muniţie. Demonstraţia din toamnă a susţinătorilor mişcării Black Lives Matter mobilizase câteva mii de agenţi. De îndată ce discursul lui Trump s-a încheiat sute de susţinători s-a îndreptat spre Capitoliu. Poliţia a încercat în zadar doar să îi împiedice să treacă liniile de securitate. Democratul de California, Karen Bass, s-a arătat indignat de fotografia în care un ofiţer de poliţie simpatiza cu un protestatar. Toţi cei 1100 de membri ai diviziei Gărzii Naţionale din districtul Columbia au fost mobilizaţi. Ce a urmat se ştie. Capitoliul a fost umplut de vapori de gaze lacrimogene. 4 persoane şi-au pierdut viaţa iar 68 de persoane au fost arestate. FBI-ul caută acum pe Twitter informaţii despre participanţii la evenimentele de acum cunoscute. Bombe artizanale şi cocktailuri Molotov au fost descoperite în apropierea sediilor comitelelor naţionale alte partidelor democrat şi republican. Starea de urgenţă prelungită pentru două săptămâni va acoperi sfârşitul mandatului lui Donald Trump. Deşi numeroşi politicieni democraţi au cerut, după evenimentele din Congres iniţierea unei noi proceduri pentru demiterea preşedintelui Donald Trump, chiar dacă mandatul său se încheie pe 20 ianuarie. Acţiunea politică pare improbabilă. Aşa cum s-au derulat lucrurile, după toate aparenţele în temeiul unei strategii, preşedintele în exerciţiu Donald Trump ar fi vinovat. Agenţii progresului nu-l vor ierta. De frica unui come-back în 2024 îl vor face penal. Congresul şi Casa Albă sunt controlate acum de democraţi, cărora conservatorii le spun socialişti. Violenţele anarhice nu au început ieri sau alaltăieri ci atunci când stânga a decis că e legitim să aţâţe la ură şi jaf ca să scape de Donald Trump.