Teatrul Colibri Craiova redeschide sezonul poveștilor pentru publicul de toate vârstele!

0
576

Începând din 11 ianuarie, spectacolele animă din nou weekend-urile la Teatrul pentru copii și tineret Colibri Craiova. Prima întâlnire cu personajele de poveste are loc sâmbătă, 11 ianuarie 2020, la ora 11:00, când este programat spectacolul – lectură Scufița Roșie, susținut de actorii Geo Dinescu și Marin Fagu, în Sala Studio.

Tot sâmbătă, 11 ianuarie 2020, la ora 18:00 îi vom cunoaște pe Cavalerii Mesei Rotunde, în spectacolul cu scenariul și regia de Cristian Pepino, scenografia Cristina Pepino şi Mirela Tofan, muzica Dan Bălan. În distribuţie: Oana Stancu, Mugur Prisăcaru, Cosmin Dolea, Daniel Mirea, Rodica Prisăcaru, Iulia Cârstea, Ionica Dobrescu.

Duminică, 12 ianuarie 2020, la ora 11:00 publicul este așteptat la spectacolul Sarea în bucate, adaptare după Petre Ispirescu, cu scenariul şi regia de Valentin Dobrescu, scenografia Mihai Pastramagiu, muzica Alin Macovei-Moraru. În distribuție regăsim actorii: Ionica Dobrescu, Oana Stancu, Adriana Ioncu, Iulia Cârstea, Cosmin Dolea, Mugur Prisăcaru, Daniel Mirea.

Următoarele titluri din ianuarie 2020 sunt:

Peștișorul de aur, spectacol lectură – 18 ianuarie, ora 11:00

Gogoașa și Năzdrăvanul Petrișor – 18 ianuarie, ora 18:00

Povestea celor trei purceluși – 19 ianuarie, ora 11:00

Bubico și Domnul Goe, spectacol lectură – 25 ianuarie, ora 11:00

Zorro – 25 ianuarie, ora 18:00

Puiul de Om din Cartea Junglei – 26 ianuarie, ora 11:00

În ianuarie, continuă Stagiunea Colibri. ACTul 4!, cu spectacolul „Stage Dogs“, adaptare (după „A life in the theatre“ de David Mamet) și regie Florin Piersic jr., scenografia Tudor Prodan. „Stage Dogs“ îi readuce joi, 30 ianuarie 2020, ora 19:00, pe scena Teatrului Colibri, pe actorii Marcel Iureș și Florin Piersic jr. Spectacolul este nerecomandat persoanelor sub 16 ani.