Cea de a 36-a ediţie a Supercupei Spaniei găzduită de Arabia Saudită, pe stadionul Regelui Abdallah din Djeddah, se dispută într-o nouă formulă anunţată din aprilie 2019. Dacă până acum învingătoarea Cupei Regelui (Cupa Spaniei) întâlnea câştigătoarea campionatului, cum se întâmplă peste tot în Europa, de această dată participă finalistele Cupei Spaniei şi cele mai bune două echipe din campionatul precedent. Turneul final de la Djeddah se întinde pe 4 zile, cu semifinale şi finală. De menţionat că şi formatul Cupei Spaniei va fi schimbat, în sensul că disputarea tur-retur va interveni din semifinalele competiţiei. Cotidianul „El Mundo” anunţă că doar 9% din bilete, adică 1076 de locuri sunt rezervate suporterilor spanioli. De la Real Madrid, Gareth Bale, Karim Benzema dar şi Eden Hazard n-au făcut deplasarea. Astă seară, ora 21.00, Valencia (câştigătoarea Cupei Spaniei) întâlneşte pe Real Madrid (locul 3 în ediţia trecută a ligii), iar FC Barcelona (câştigătoarea campionatului) întâlneşte pe Atletico Madrid. Un posibil „Clasico” este anticipat pentru finala de duminică.