Un tânăr de 20 de ani şi-a pus capăt zilelor, sâmbătă seara, aruncându-se de pe un bloc din cartierul craiovean Craioviţa Nouă. Poliţiştii şi o ambulanţă au fost anunţaţi prin numărul de urgenţă 112 cu privire la faptul că, de pe un bloc aflat în construcţie, din zona Fortuna (din cartierul Craioviţa Nouă) a căzut o persoană. Oamenii legii, dar şi un echipaj medical de prim ajutor au ajuns la faţa locului, însă fără să se mai poată face ceva pentru victimă, care se zdrobise la impactul cu solul. Medicii au constatat decesul, iar poliţiştii l-au identificat pe tânăr, stabilind că este vorba despre Nicolae Cristea, în vârstă de 20 de ani. Oamenii legii au stabilit, din primele date, că nu a fost vorba despre un accident, ci de o acţiune voluntară, tânărul punându-şi capăt zilelor. El a lăsat şi un bilet în care spunea că nu se mai simţea iubit şi nu-şi mai găseşte locul pe lumea asta. Cadavrul a fost ridicat şi depus la morgă pentru efectuarea necropsiei, iar ancheta continuă pentru stabilirea circumstanţelor care l-au determinat pe tânăr să-şi pună capăt zilelor.
Comments are closed.