Prins „gonind” cu 108 km/h pe bulevardul Dacia

0
367

La acest sfârşit de săptămână, poliţiştii rutieri au organizat o serie de acţiuni prin care s-a urmărit prevenirea şi combaterea evenimentelor rutiere cauzate de nerespectarea regimului legal de viteză şi traversarea neregulamentară a străzii. În cadrula cestor activităţi au fost aplicate amenzi de peste 37.000 lei pentru abaterile constatate, s-au reţinut 12 permise de conducere, „vitezomanul” acţiunii fiind un şofer craiovean de 21 de ani depistat „gonind” pe bulevardul Dacia cu 108 km/h.

Potrivit IPJ Dolj, efectivele Serviciul Rutier – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene şi poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Craiova au acţionat pe drumurile din judeţ pentru prevenirea şi combaterea evenimentelor rutiere cauzate de nerespectarea regimului legal de viteză şi traversarea neregulamentară a străzii, dar şi pe linia prevenirii şi combaterii depăşirilor neregulamentare. Ca urmare a abaterilor constatate au fost aplicate 251 sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor fiind de peste 37.400 lei, dintre care pentru viteză nu mai puţin de 39 amenzi, 6 amenzi au fost aplicate pentru depăşiri neregulamentare, 54 sancţiuni pentru traversări neregulamentare, iar alte 16 amenzi au fost aplicate unor şoferi care conduceau autovehicule înmatriculate în alte state. De asemenea, poliţiştii au reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice 12 permise de conducere, iar 4 certificate de înmatriculare au fost retrase.

În cadrul acestor activităţi, oamenii legii l-au depistat pe Alexandru Ş., de 21 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism marca Volkswagen, pe  bulevardul Dacia din municipiu, cu viteza de 108 km/h. „Tânărul conducător auto a fost sancţionat în conformitate cu prevederile legale, iar ca măsură complementară i s-a reţinut permisul de conducere în vederea suspendării”, a precizat agent şef adjunct Amelia Barbu, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.