Cabaret şi pop-rock în două musicaluri ale Teatrului Naţional de Operetă din Bucureşti, pe scena craioveană

0
381

Unele dintre cele mai importante orașe din țară, printre care Timișoara, Brașov, Sibiu, Târgu Mureș și Craiova, găzduiesc, încă din luna septembrie a acestui an, spectacole de operetă, musical, teatru-dans și concerte ale Teatrului Național de Operetă „Ion Dacian”, cunoscute din stagiunile precedente și atât de îndrăgite de publicul bucureștean și din străinătate.

Astfel, craiovenii vor avea ocazia să vadă, pe scena Teatrului Liric „Elena Teodorini”, două dintre musicalurile cele mai apreciate din repertoriul instituției muzicale. Este vorba despre Romeo şi Julieta”, un musical  pop-rock  creat de Gérard Presgurvic după celebra piesă a lui William Shakespeare, producţie realizată printr-o colaborare româno-maghiară (astăzi, ora 19.00), și „Paris, mon amour”, un spectacol fascinant, care transpune publicul în Parisul boem al cabaretului şi cafenelelor, creat de regizorul Răzvan Ioan Dincă (mâine, 8 decembrie, ora 19.00). Biletele se vând la Agenția Teatrului Liric (tel. 0351.442.471) și costă 30 și 50 de lei la prima reprezentație și 20 și 30 de lei la cea de-a doua.

Turneul naţional – care mai include spectacolul de teatru-dans „Maria de Buenos Aires”, operetele „Liliacul”, „Contesa Maritza” și „Silvia”, concerte sau gale de operetă şi musical – este o premieră pentru Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian”. Evenimentul reprezintă un demers complex atât din punct de vedere tehnic, cât şi organizatoric, majoritatea reprezentațiilor fiind jucate, cu această ocazie, pentru prima dată în afara spaţiului în care au fost montate.

Opțiunea prezentării de spectacole pe scenele din țară vine și ca urmare a faptului că sediul teatrului bucureștean a intrat în reparații capitale. În aceeaşi măsură, turneul naţional „vine să suplinească o lipsă existentă în oferta culturală locală în ceea ce priveşte spectacolele muzicale şi răspunde unei nevoi pregnante în acest domeniu, la nivel naţional”, explică reprezentanții instituției.

„Romeo și Julieta”

Musicalul creat de Gérard Presgurvic, având la bază piesa lui Shakespeare, a avut premiera pe 19 ianuarie 2001, la Paris. Cunoscând un succes imens, a fost montat în Canada, Antwerp, Londra, Amsterdam, Szeged, Budapesta, Moscova, Viena, Seul şi Taipei, fiind tradus în numeroase limbi, printre care flamandă, engleză, maghiară, rusă sau germană. În Ungaria, spectacolul a avut premiera în 2004 şi încă se mai joacă cu acelaşi succes, cu bilete rezervate cu multe luni în avans. Până în acest moment, a fost văzut de peste 5 milioane de spectatori, cu un record de vânzări de albume de peste 7 milioane de copii.

În România, Romeo & Julieta” a avut premiera în aprilie 2009 şi este primul musical pop-rock prezentat de o instituţie profesionistă de teatru musical. Spectacolul este o premieră din mai multe puncte de vedere, fiind şi prima montare a acestui musical în țara noastră, Bucureştiul înscriindu-se astfel pe harta numeroaselor ţări unde a repurtat un imens succes la public. Pornind de la celebra poveste de dragoste scrisă de William Shakespeare, Romeo et Juliette: de la Haine à l’Amour” (titlul francez) nu se abate de la intriga originală, însă o poziţionează şi o traduce în zilele noastre. Romeo şi Julieta sunt doi tineri care trăiesc într-o dramă universal valabilă, transmisă publicului prin ritmuri de pop-rock, cu versuri accesibile şi recognoscibile în limbajul tinerilor de astăzi.

Gérard Presgurvic rescrie versurile lui Shakespeare şi introduce pop-ul şi rock-ul într-o adaptare modernă a celebrei piese de teatru. Tot el spune despre Romeo şi Julieta”: „Este cea mai romantică şi tragică piesă din istoria literaturii. Este greu să găseşti un subiect mai bun pentru un musical bun. Are toate ingredientele necesare: ură, dragoste, neînţelegere, destin, moarte, nuntă, libertate. Dincolo de toate acestea, am încercat să folosesc această poveste pentru a descoperi sentimente noi, dar universal valabile, în mine şi în ceilalţi.”

Producţia acestui spectacol reprezintă a doua colaborare cu Teatrul de Operetă din Budapesta (după Văduva Veselă”), fiind parte a programului „Opereta deschisă”, ce presupune parteneriate pe termen lung cu instituţii din străinătate, schimburi de experienţă şi rezidenţe culturale. „Romeo și Julieta” a fost desemnat spectacolul anului 2009 în cadrul Galei Premiilor Anuale ale Revistei Actualitatea Muzicală, ediţia a XX-a

 

Regia – KERO (Kérenyi Miklós Gábor). Traducerea – Ernest Fazekas. Dirijor –  Balázs Stauróczky. Maeștri de cor – László Kéringer, Gabriel Popescu. Coregrafia – Eva Duda. Decor – Bela Gotz. Costumele – Rita Velich.

În distribuţie: Romeo – George Papagheorghe (Jorge); Julieta – Alexandra Crăescu; Lady Capulet – Georgiana Mototolea; Lady Montague – Neli Niculae; Capulet – Orest Pîslariu-Ranghilof; Mercutio – Filip Ristovski; Benvolio – George Călin; Tybalt – Ernest Fazekas; Doica – Mioara Manea-Arvunescu; Părintele Lorenzo – Niculae Lupu; Paris – Florin Budnaru; Prinţul din Verona – Daniel Iordăchioae. Baletul, corul şi orchestra Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian”.

 

„Paris, mon amour”

Parisul boem al cabaretului şi cafenelelor îşi descoperă tainele, respirând şi iubind alături de micii săi vagabonzi, de artiştii şi de frumoasele sale curtezane. Producţia Teatrului de Operetă invită spectatorii într-o cafenea de pe o stradă pariziană, unde, sub lumina felinarelor, la un pahar de şampanie, aceştia vor asista la o serie de poveşti despre dragoste, despre artă, despre seducţie şi frumos.

„Paris, Mon Amour” continuă seria de spectacole-colaj a Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian”. După Broadway – Bucureşti”, o călătorie incitantă pe continentul american, trecând prin cele mai cunoscute musicaluri şi având la bază unele dintre cele mai frumoase şansonete franţuzeşti, care redau prin muzică atmosfera mereu surprinzătoare a boemei pariziene.

Şansonetele răsună pe străzi şi în pieţe, pe scene şi în spatele lor; dragostea stă ascunsă sub felinare şi în pahare de absint, iar patima luceşte în ochi şi în foşnetul continuu al fustelor şi al mătăsurilor. În noaptea pariziană cuplurile mărşăluiesc braţ la braţ, înfruntând destinul şi tentaţiile, iubind sincer sau doar de dragul de-a iubi, oferindu-se plăcerii şi oraşului căruia îi aparţin. Acest spectacol este povestea Parisului, unde personaje, locuri şi simţuri se contopesc ca într-o lume halucinogenă în care te scufunzi, te adânceşti şi te trezeşti ca dintr-un vis, păstrând în minte doar frânturi de oameni şi poveşti.

„Spectacolul prezintă un Paris normal, cel de toate zilele, un Paris al artiştilor necunoscuţi, unul al îndrăgostiţilor de pretutindeni sau al unei boeme accesibile. Am vrut să aduc pe scenă un Paris cu parfum de epocă, cel pe care îl vedem în fotografiile sepia, un amestec de superfluu cu profund, de grotesc cu apetisant, de fermecător şi inaccesibil uneori, un oraş al damelor uşoare, al mahalalei cu ştaif şi al amestecului dintre real şi turistic… Cât despre personaje, ele sunt construite în funcţie de situaţia pe care muzica, frazarea muzicală şi uneori versurile o presupun. Sunt adăugate frânturi de viaţă şi sunt aduşi în faţa spectatorilor reprezentanţi ai unor tagme, ai unor zone şi ai unor mentalităţi”, spune regizorul Răzvan Ioan Dincă.

 

Regia – Răzvan Ioan Dincă. Dirijor şi orchestraţie – Lucian Vlădescu. Coregrafia – Florin Fieroiu. Costume – Oana Botez. Decor şi video-proiecţie – Sabina Spatariu. Maestru de cor – Gabriel Popescu.

În distribuție: Raluca Ciocă, Loredana Căvășdan, Gladiola Niţulescu-Lamatic, Alexandra Crăescu, Alexandra Savu, Silvia Şohterus, Daniela Vlădescu, Dorina Velicu, Florin Budnaru, Daniel Madia, Daniel Eufrosin, Ernest Fazekas, Cătălin Petrescu, Adrian Nour, Eduard Adam. Ansamblul de balet. Grup coral. Orchestra Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian”.