Din anii 80 n-a mai reuşit Universitatea Craiova un succes european atât de important precum cel de la Viena. Nu neapărat prin prisma adversarului, fiindcă Ştiinţa a câştigat recent şi la Istanbul, în faţa unei echipe mai bune decât Rapid Viena, ci din punct de vedere al fazei competiţiei, dar mai ales al fanilor, care au intrat în istorie prin prezenţa lor masivă în această deplasare. Ştiinţa a sărbătorit succesul cu peste 2.000 de suporteri alături pe arena “Allianz”. Aproape neverosmil, dar aşa a fost în capitala Austriei, unde au năvălit mii de fani alb-albaştri. Susţinătorii Craiovei au ocupat nu numai sectorul rezervat oaspeţilor, ci şi porţiuni din tribunele alăturate, interferaţi printre suporterii gazdelor şi s-au manifestat la un nivel fantastic, într-o atmosferă de vis. Craiova deschis târgul de fotbal de la Viena, a confiscat şi terenul şi o mare parte din tribunele de pe Allianz, într-o seară superbă pentru Oltenia. N-au venit numai suporteri din toată Oltenia şi din alte zone din România, ci şi mulţi din străinătate, de la Londra şi alte oraşe ale Angliei, de la Dublin, Belfast, Praga, Brno, Koln şi multe alte localităţi din toată Europa, inclusiv un contigent important al galeriei lui Royal Antwerp, parcă ştiind cu toţii că Ştiinţa urmează să le facă acest frumos cadou.
Craiova Maxima a avut alături de ea o ţară întreagă, dar, din păcate, vremurile nu i-au permis să aibă fanii în preajmă şi în deplasare. În capitala Austriei a fost o deplasare istorică pentru Universitatea Craiova, niciodată mai intens şi mai numeros susţinută precum pe terenul celor de Rapid Viena, echipă sprijinită şi ea de un public fanatic, care la începutul partidei a afişat o scenografie superbă.
Craiova a controlat partida, în primul rând pentru că a reuşit să facă faţă duelurilor cu puternicii adversari, lucru pe care insista Mirel Rădoi înainte de meci, apoi impunându-şi tehnica superioară. Ca şi la Sarajevo, Romanchuk a reuşit un gol superb, de această dată aducând şi un succes extrem de important. Ştiinţa putea închide meciul mai devreme, dar a ratat exasperant, iar pe final a oferit şi gazdelor şansa unor ocazii. Era păcat să se termine altfel decât cu succesul european al Ştiinţei, celebrat cum se cuvine de miile de suporteri care au trăit la Viena o seară memorabilă. De la Schonbrun până la Stephansplatz şi Prater s-a cântat “Oltenia Eterna Terra Nova” şi “Noapte albastră cu Ştiinţa noastră”, pe Dunăre curgând valurile bucuriei oltenilor.
Mirel Rădoi: “Am văzut meciul cu emoţii, dar cu o claritate mai mare decât la nivelul băncii. O victorie mare. Era normal să împingă jocul adversarii către poarta noastră, dar felicitările se duc numai către jucătorii noştri, ei trebuie felicitaţi pentru cum au început şi cum au terminat. N-am cum să nu fiu mulţumit, chiar dacă s-au ratat multe ocazii. Unde mai avem de lucru e că am făcut şapte faulturi inutile, adversarul pur şi simplu se chinuia şi noi l-am adus în careul nostru. Mie mi s-a dat primul galben că au sărit cei din spate. I-am explicat că, dacă aş fi văzut lucrul ăsta, n-aş fi permis. Dar, fiind cu spatele, n-am putut. La al doilea galben, i-am spus jucătorului advers să se ridice, că nu a fost fault. Până la urmă, jucătorii s-au obişnuit cu mine, trebuie să mă obişnuiesc şi eu cu ei de acolo, de sus”.
RAPID VIENA – UNIVERSITATEA CRAIOVA 0-1
A marcat: Romanchuk 38.
RAPID VIENA: Gartler – Bolla, Ahoussou, Roux-Yao, J. Auer (F. Demir 61) – Seidl (Weixelbraun 83), Grgic (Amane 61) – Wurmbrand, Gulliksen (Antiste 61), Radulovic (Schaub 46) – Kara. ANTRENOR: Peter Stöger
UNIVERSITATEA CRAIOVA: Isenko 10 – Romanchuk 10, Ad. Rus 10, Badelj 10 – Carlos Mora 10 (T. Băluţă 80) 10, Samuel Teles 10, Mekvabishvili 10 (Screciu 80) 10, Cicâldău 10 (Houri 70) 10, Bancu 10 – Al Hamlawi 10 (Baiaram 70) 10, Nsimba 10 (Băsceanu 90+1) 10. ANTRENOR: Mirel Rădoi.
















