Zilele Dramaturgiei Româneşti

0
378

Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu Teatrul de Comedie, organizează, între 11 şi 14 noiembrie, Zilele Dramaturgiei Româneşti. Programul va reuni evenimente diverse precum: spectacole-lectură şi de teatru radiofonic, lansări de carte, conferinţe şi evocări ale unor figuri marcante din dramaturgia românească, concursuri tematice de eseuri pentru liceeni, etc.

Printre acestea se numără lansarea volumului “30 de scriitori români în exil (1945 – 1989)” de Daniela Şontică şi un recital de muzică şi poezie albaneză (marţi, 8 noiembrie, ora 18,00, respectiv 20,00), lansarea cărţii “Din tainele sufletului” de Iustin Cristian Oprea (vineri, 11 noiembrie, ora 18,00), prezentarea lucrării “Podul Mogoşoaiei” de Gheorghe Crutzescu (sâmbătă, 12 noiembrie, ora 17,00).