Controale ale poliţiştilor la arme, explozivi şi substanţe periculoase

0
274

În perioada 21 octombrie – 3 noiembrie a.c., polițiștii specializați în arme, explozivi și substanțe periculoase au derulat, la nivel național, 141 de acțiuni și 631 de controale la persoane fizice și juridice, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite din acest domeniu.

În aceeași perioadă, în cadrul dosarelor penale instrumentate, au fost puse în executare 30 de mandate de percheziție domiciliară. Activitățile au fost realizate cu sprijinul polițiștilor din cadrul structurilor de acțiuni speciale și al jandarmilor implicând, de asemenea, reprezentanți ai Gărzii Naționale de Mediu, ai asociațiilor de vânătoare și specialiști ai inspectoratelor teritoriale de muncă. În urma activităților desfășurate, polițiștii au constatat 113 de infracțiuni la regimul armelor, explozivilor și substanțelor periculoase, fiind aplicate 63 de sancțiuni contravenționale, cu măsura complementară a anulării dreptului de deținere și/sau, după caz, de port și folosire a armelor deținute, precum și de confiscare a bunurilor obiect al contravenției. Astfel, au fost constatate 67 de infracțiuni la regimul armelor și al munițiilor și 19 infracțiuni la regimul vânătorii și al protecției fondului cinegetic. De asemenea, au fost indisponibilizate 74 de arme, dintre care 50 deținute legal, 24 deținute ilegal, 3.293 de bucăți de muniție, dintre care 891 de bucăți de cartușe deținute legal, iar 2.402 bucăți de cartușe deținute ilegal, 182 de kilograme de carne vânat, 36 de capcane și 8 autovehicule. În domeniul explozivilor și al substanțelor periculoase, au fost indisponibilizate 30 de kilograme de explozivi de uz civil, 744 de kilograme de articole pirotehnice, 100 de kilograme și 110 litri de substanțe periculoase, 2.290 kg. și 1.310 litri de deșeuri periculoase, precum și 11,7 kilograme de mercur.