Sub egida Primăriei Municipiului Craiova şi Consiliului Local Municipal, Casa de Cultură „Traian Demetrescu”organizează, în perioada 22-26 noiembrie 2021, Săptămâna Educaţiei Permanente – Festivalul Şanselor Tale, ediţia a XXII-a, care va promova educaţia formală şi non-formală, prin conferinţe, cursuri experimentale, birouri de ghidare şi consiliere, expoziţii, concursuri, muzică, expoziţii de pictură, fotografie etc., care pot fi organizate atât online dar și în spaţii convenţionale sau neconvenţionale, respectând măsurile sanitare impuse de răspândirea virusului SARS COV2.
În perioada 25 octombrie – 15 noiembrie va fi lansat un call de propuneri/proiecte de educație unde instituțiile de educație formală și nonformală, vor putea trimite activitățile pe care doresc a le organiza singuri sau în colaborare.
Proiectele vor trebui să aibă în vedere tematica propusă pentru acest an și vor viza diferite categorii de vârstă, susținând și încurajând astfel conceptul învățării permanente.
Evenimentul este brand prin decizia nr. 244136 emisă de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) şi înregistrată cu nr. 1045939/19/09/2007, iar promotor la nivel naţional este Asociaţia „Euro Adult Education”.
Tematica Festivalului din acest an este „Educația pentru dezvoltare durabilă”
Scopul Festivalului este acela de a promova şi implementa conceptul oficial de “învăţare pe tot parcursul vieţii”.
Evenimentul îşi propune promovarea unui parteneriat activ între furnizorii de diverse servicii educaţionale din aria guvernamentală şi nonguvernamentală.