Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil

0
665

În fiecare an, pe data de 8 noiembrie, Biserica cinsteşte Soborul Sfinţilor Mihail şi Gavriil şi a tuturor Puterilor cereşti celor fără de trupuri, adică pe toate cetele îngereşti care nu s-au despărţit de Dumnezeu. Lumea îngerească a fost creată de Dumnezeu şi  structurată pe o ierarhie îngerească astfel: Învăţătura creştină vede cetele îngereşti în număr de nouă, aşezate în câte trei grupuri suprapuse: Serafimi, Heruvimi, Scaune; Domnii, Puteri, Stăpânii; Începătorii, Arhangheli, Îngeri. Biserica şi-a dat consimţământul asupra acestei ierarhii prin introducerea ei în pictura bisericească. Pentru că îngerii sunt netrupeşti, la ei nu se poate vorbi de o transplantare a speciei (Fac 6,2), deci, ei nu se căsătoresc, nu se înmulţesc (Matei 22,30) şi nici nu mor (Luca 20, 35-36). Îngerii îşi transmit unii altora propriile gânduri şi hotărâri fără să rostească cuvinte. Însă, pentru îndeplinirea slujbei lor, pot lua înfăţişare omenească.

Sfântul Arhanghel Mihail . În limba ebraică, numele său înseamnă “Cine este ca Dumnezeu?”. El este cel care “strigă”: “Să luăm aminte, noi, care suntem făpturi, ce a pătimit Lucifer, cel care era cu noi: cel ce era lumina, acum întuneric s-a făcut. Căci cine este ca Dumnezeu?” Şi aşa s-a întocmit soborul, adică adunarea şi unirea tuturor îngerilor. Pe seama sa se pune şi călăuzirea lui Lot şi a familiei acestuia la ieşirea din Sodoma, precum şi protecţia specială a poporului lui Israel. Îi scoate din cuptorul cel de foc pe cei trei tineri din Babilon, îl sprijină în luptă pe Ghedeon, îl mustră pe vrăjitorul Valaam şi îl eliberează din închisoare pe Sfântul Apostol Petru. Conform Scripturii, la sfârşitul veacurilor, toţi morţii  vor ieşi din morminte la glasul trâmbiţei Sfântului Arhanghel Mihail.

Sfântul Arhanghel Gavriil. În limba ebraică, Gavriil înseamnă “bărbat-Dumnezeu”. Numele său conţine în mod concentrat ideea că Dumnezeu Se va face bărbat, că va asuma firea omenească.  El este cel ce vesteşte Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana naşterea Maicii Domnului, îi descoperă lui Zaharia naşterea Înaintemergătorului. Păstorilor le arată că li S-a născut Prunc, pe Iosif, logodnicul Mariei, îl întăreşte ca să nu se îndoiască de nimic, călăuzeşte Sfânta Familie în Egipt şi aduce femeilor mironosiţe vestea Învierii Domnului. Pentru toate acestea,  Biserica lui Hristos îi cinsteşte cu evlavie şi cheamă harul şi ajutorul Sfinţilor Arhangheli, rugându-i ca prin ajutorul şi rugăciunile lor cu toţii să aflăm scăpare de rele şi să ne învrednicim de bucuria cerească şi de împărăţia veşnică. Amin.

 Preot Liviu Săndoi