Îi întâlneşti peste tot. De la ghişeul funcţionarului public până în băncile Parlamentului. Văduvi de vreun orizont cultural, fie şi minimal, limbuţi şi agresivi în proferări de multe ori agramate şi oricum lipsite de logică, sunt posesorii unor orgolii întru nimic justificate.
Se împăunează atotştiutori, vitregi de vreo specializare anume. Sunt ofertanţi incorigibili pentru orice post, sinecură, sarcină, angajament, eludând cu aceeaşi dezinvoltură păguboasă orice criteriu de responsabilitate. Veleitarismul e, fără îndoială, o maladie, care, din păcate, printr-un joc parşiv de substituţie, poate – şi deseori – trece drept o …virtute.
Unica lor vocaţie este ….căţăratul pe scara ierarhiei. Unica preocupare este aceea de a se face …şefi. Sunt oportunişti prin definiţie. Linguşeala este, pentru ei, sport cotidian. Nu pun niciun preţ pe onestitate, desfid corectitudinea, invidiază performanţa pe care nu şi-o pot trece în propriul cont. De aceea, nu-şi preţuiesc semenii ce le-ar putea deveni competitori.
Singurul rest de civism e redus la persoana lor, la familie şi, ca din întâmplare, la cei din aceeaşi tagmă. În fapt, evită competiţiile, cât timp nu le pot manipula în interes propriu.
Sunt dascăli, veleitarii poate cei mai numeroşi. Şi mai uşor de identificat. Fără pregătirea necesară în disciplina pe care se aventurează s-o predea, nu-şi pun problema vocaţiei, pedagogice, sau a acelui har fără de care un dascăl se confundă cu anonimul de pe stradă.
Sunt gregari şi, uneori, greţoşi, atunci când vorbesc despre ei înşişi cu nonşalanţa unor beizadele de care, psihosomatic, nici nu sunt prea departe.
Bârfa e, pentru ei, arma în uz permanent: la foc continuu. Derobaţi de setea cunoaşterii, clevetirea – despre oricine şi despre orice – e marcă a „lecturilor” pe care nu le practică, decretate pierdere de vreme.
Veleitarii se găsesc şi printre alte categorii …intelectuale. Câte un scriitor, autor accidental al unei plachete în care excelează simple exerciţii mimetice, autopropus în ocazii neapărat publice ca un soi de bun al cetăţii ori al naţiunii, disimulat sub falsa etichetă de …neînţeles.
Cât despre politicieni, ograda spuzeşte la tot pasul. Pentru mulţi dintre ei, profesiunea aceasta la fel de veche ca o surată a ei ceva mai …delicioasă nu include nicio condiţie: n-are conţinut, n-are predispoziţii, redusă, cum e astăzi, la noi şi aiurea, la nivelul unui joc de zaruri. Ori de pocker, de vreme ce aşezatul la masă presupune contribuţia la… pot.
Trăim în vremea veleitarismelor. Şi asta nu fiindcă n-ar fi existat de când lumea, ci doar pentru că astăzi li s-a dat oficializat un drept la existenţă aproape recunoscut, din nefericire, cu un fel de legitimaţie. Ori cu un bilet de liberă intrare în susul ierarhiei. Care, de fapt, rămâne doar un sus …în jos.
