Un prefect aproape absent

1
418

Reprezentantul Guvernului în teritoriu, Marius Deca, împlineşte zilele acestea un an de mandat. Prilej oportun pentru un minim bilanţ. Temerară încercare. Fiindcă este anevoios de spus ceva deosebit, la modul concret, despre activitatea sa, încât opinăm că nici dânsului nu-i este la îndemână un asemenea demers. Marius Deca n-a găsit, într-un an de zile, răgazul necesar pentru o conferinţă de presă şi nici disponibilitatea unor declaraţii consistente referitoare la viaţa economică, socială, culturală, sportivă şi aşa mai departe a Doljului. Din perspectiva pe care o reprezintă. Cea a Guvernului. Încât sentimentul indus este unul de spaimă perpetuă care îl traversează. Să nu fie cumva schimbat pentru vreo inabilitate. Va veni şi momentul acesta într-o zi, mai apropiată sau mai îndepărtată, dar până atunci benefică, inclusiv pentru instituţia pe care o reprezintă, ar fi, cum spuneam, între altele, şi o „mai fertilă” relaţie cu media locală. Este, fireşte, un punct de vedere. Marius Deca n-a găsit în Prefectura Dolj un corp de elită de funcţionari publici, unul şi unul, de o ireproşabilă conduită etică. Perfecţiunea fiind, e drept, o utopie, a găsit ce bine se ştie. Dar să nu mimeze nici o schimbare de macaz într-un an de zile, în care s-ar fi convins şi un amator în administraţia publică de moştenirea preluată, pare de neînţeles. De amatorism profund nu este departe nici Marius Deca. Lipsit de dileme, de insomnii, nelinişti şi indispoziţii prosteşti. Dar nici nu poate rămâne convins că schimbarea de putere de acum un an, prin vot democratic, s-a făcut pentru a ajunge – cum a ajuns – el reprezentantul Guvernului în Dolj, nefiind funcţionar public în accepţiunea legii, pentru a menţine fauna găsită în Prefectura Dolj. Oameni, ca să dăm un exemplu, care au participat efectiv la eliberarea „unor snopuri” de titluri de proprietate (TDP-uri) prin încălcarea flagrantă a legii. Mare parte anulate în instanţa de judecată, cu cheltuielile de rigoare, după ce în prealabil fuseseră anulate şi hotărârile Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor în temeiul cărora fuseseră emise. Cum a fost posibil ca OCPI Dolj să participe nemijlocit la această „mascaradă imobiliară”, parafând TDP-uri într-o desconsiderare totală a legii proprii de funcţionare, nu doar a legilor funciare, în condiţiile în care terenurile în discuţie nu erau libere de orice sarcină şi pe rolul instanţelor de judecată se aflau litigii încă departe de soluţionare? Observăm că Marius Deca n-are nimic de spus, de obiectat nici la situaţia de pomină creată prin intabularea în cartea funciară a unui titlu de proprietate, anulat de instanţa de judecată, pentru suprafaţa de 49 de ha, în condiţiile în care la emiterea lui hotărârea Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor era anulată de instanţa de fond, soluţia fiind menţinută şi prin decizia instanţei ierarhic superioare. Terenul în discuţie, aflat în vecinătatea Parcului Industrial Craiova, ar urma să fie pus la dispoziţia firmei turce Eti Gida Sanayi V.E. Tikaret Aş, după parcurgerea tuturor paşilor prevăzuţi de lege, în vederea relocării unei fabrici de biscuiţi. Speriat de sine, inclusiv de demnitatea încredinţată, Marius Deca pare un reprezentant al Guvernului aproape absent, şi, dincolo de o monotonie în ton cu anotimpul, lasă impresia că nu ştie ce i s-a întâmplat. Şi totuşi, palidă consolare, e de preferat unui exaltat, care i-a fost predecesor.

1 COMENTARIU

  1. cantzare cantzare, rau este sa nu iei si tu parte la ciolan nu-i asa ? :))) pai daca-ti faceau si tie parte cu terenurile de la statiunea simnic taceai malc. Dar de, vulpea care nu ajunge LA struguri side ca-s acrii

Comments are closed.