Ponta: Preşedintele a vândut interesele ţării

0
388
Victor Ponta

Premierul Victor Ponta a spus ieri, în şedinţa de guvern, că important nu este cine participă la reuniunile Consiliului European, ci modul în care România este reprezentată la acest nivel, afirmând că preşedintele a vândut interesele României. „Am văzut o decizie de astăzi a Curţii Constituţionale. Problema nu este cine merge la Consiliu, că merge preşedintele, merge primul-ministru, problema este dacă acolo te baţi pentru România sau dacă acolo vinzi România ca să-ţi păstrezi tu nişte prietenii personale în caz de nevoie. Ori, eu cred că preşedintele a vândut interesele României şi când a negociat deficitul, şi când a negociat fondurile europene, iar despre agenda digitală (n.r. – tema ultimei reuniuni a Consiliului UE) bănuiesc că nu a deschis gura la Consiliul European, că nu ştia”, a spus Ponta. El a susţinut, totodată, că România va avea la dispoziţie mai puţine fonduri europene în perioada 2014-2020 deoarece aşa a negociat preşedintele, fără nici un mandat, şi că există obligaţia încadrării în limita unui deficit extrem de mic tot pentru că preşedintele a angajat în acest sens ţara, fără să întrebe pe nimeni, în 2011, alte state neavând această obligaţie.

Curtea Constituţională a României (CCR) a respins, ieri, cu majoritate de voturi, constestaţia formulată de preşedintele Traian Băsescu privind legea care reglementează reprezentarea României la Consiliul European. Anunţul a fost făcut de preşedintele Curţii, Augustin Zegrean, care a precizat că sesizarea formulată de preşedinte a fost respinsă ca nefondată şi neîntemeiată. Şeful statului a contestat atributul Parlamentului de a se implica în definirea mandatului Guvernului la Consiliul European, precizând că preşedintele ar trebui să fie instanţa care stabileşte acest mandat. În opinia lui Traian Băsescu, din textul Legii privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene (aşa cum este titlul actului normativ) rezultă că preşedintele României îşi pierde atribuţia de a emite mandatul de reprezentare la reuniunile Consiliului European, deşi acest drept îi este conferit de Constituţie, în virtutea prevederilor art.80 alin. (1), coroborat cu art.91 şi art.148 alin. (4). „Prin art.18 din legea retrimisă spre promulgare, în procedura de emitere a mandatului, se interferează Parlamentul României, aspect care vine în contradicţie cu textele constituţionale menţionate. Astfel, din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, cât şi din Constituţie, preşedintele României, în calitate de şef al statului şi conducător al politicii externe a statului român, are dreptul de a emite mandate, atunci când consideră necesar, fără alte condiţionări din partea puterii legislative sau executive”, se arată în sesizare. Potrivit sursei citate, în forma iniţială a legii supusă controlului de constituţionalitate, articolul 18 avea următorul cuprins: „(1) Conducătorul delegaţiei României la reuniunile Consiliului European este preşedintele României sau primul-ministru al Guvernului României. (2) Stabilirea conducătorului delegaţiei României la reuniunile Consiliului European se face prin acord între Guvernul României şi Instituţia Prezidenţială, cu cel puţin 20 de zile lucrătoare înainte de data reuniunii. (3) În situaţia în care acordul prevăzut la alin. (2) nu se realizează în termen, Parlamentul, în şedinţă comună a celor două Camere, desemnează conducătorul delegaţiei României la respectiva reuniune a Consiliului European”.