Voleibaliştii Craiovei au învins Dinamo, în debutul campionatului

0
24

Debut excelent de sezon pentru echipa masculină de volei SCM Universitatea Craiova, care a învins în prima etapă de campionat rivala Dinamo Bucureşti, în Sala Polivalentă, scor 3-1, după aproape două ore de joc.

Cu un lot schimbat aproape în totalitate, gazdele au părut că acuză lipsa de omogenitate şi au cedat fără drept de apel primul set, scor 14-25. Deşi au avut alături numai câteva zeci de spectatori, voleibaliştii Craiovei au avut o revenire spectaculoasă şi s-au impus în următoarele parţiale cu: 25-23, 25-13 şi 25-23, păstrând în Bănie toate cele trei puncte.

Antrenorul Dan Pascu a utilizat jucătorii: Cuk, Mihalescu, Chavers, Djukic, Stankov, Cuciureanu, Dulchev, Strugar şi Banach – libero. În etapa a doua a Diviziei A1, SCM Universitatea Craiova joacă în deplasare cu Universitatea Cluj, sâmbătă, de la ora 15.30.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *