Aseară, un tânăr în vârstă de 29 de ani, din Brădești, județul Dolj, a ajuns la spital, după ce a fost tăiat cu un cuțit în zona pieptului, de către un bărbat în vârstă de 43 de ani din aceeași localitate.
Potrivit polițiștilor doljeni, tânărul, în timp ce se afla la locuinţa unui bărbat de 43 de ani, din aceeaşi localitate, pe fondul unor discuţii în contradictoriu, ar fi fost înţepat de cel din urmă, în zona toracelui, cu un obiect tăietor-înţepător. „Tânărul de 29 de ani a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fiind conştient. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe. În cursul zilei de astăzi, a fost schimbată încadrarea juridică a faptei sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor, cercetările fiind continuate de către poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj, sub directa coordonare a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.