Spitalul de Pneumoftiziologie de la Leamna, modernizat prin eforturile Consiliului Judeţean Dolj

0
311

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a aprobat, miercuri, 6 septembrie,  valoarea lucrărilor de modernizare și extindere a Spitalului de Pneumoftiziologie Leamna în sumă totală de aproximativ 50 de milioane de lei, demersul urmărind  construirea unui imobil, precum și amenajarea celor existente.

Proiectul vizează una dintre cele vechi unități spitalicești din Oltenia și va fi implementat cu sprijinul Companiei Naționale de Investiții care va iniția procedurile pentru scoaterea la licitație a serviciilor de proiectare și de execuție a lucrărilor.  „Investiția de 50 de milioane de lei pentru modernizarea și extinderea Spitalului de Pneumoftiziologie de la Leamna a fost aprobată  de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Ordinul prin care au fost aprobați indicatorii tehnico-economici ai obiectivului a fost emis și publicat deja în Monitorul Oficial. Compania Națională de Investiții urmează să demareze licitația pentru faza de proiectare și execuție, astfel că, în mai puțin de trei ani, Spitalul de Pneumoftiziologie de la Leamna va fi cea mai modernă unitate spitalicească dedicată pacienților cu boli pulmonare din țară. Lucrările presupun modernizarea actualei clădiri, construcția unei clădiri, la cele mai înalte standarde, dar și amenajarea curții interioare și realizarea unui sistem de alimentare cu energie electrică bazat pe panouri fotovoltaice. Noua structură a unității medicale va păstra numărul actual de 154 de paturi, dar va oferi pacienților condiții moderne de cazare, grupuri sanitare pentru fiecare salon și mai multe cabinete pentru investigații medicale. Spitalul de Pneumoftiziologie de la Leamna  va beneficia astfel de prima intervenție majoră de modernizare după aproape 100 de ani de la construirea sa de către medicul francez Charles Laugier”, a precizat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile. Potrivit indicatorilor tehnico-economici din studiul de fezabilitate, valoarea totală a proiectului de modernizare și extindere a Spitalului de Pneumoftiziologie Leamna este de 49.465.363,65 de lei, inclusiv TVA, Consiliul Județean Dolj urmând să asigure o finanțare de 1.339.158,30 de lei, inclusiv TVA.