Inovația și tradiția sunt cei doi mari piloni care susțin activitatea educațională. Trăim într-o societate bazată pe competiție și concurență. În privința competiției, un element fundamental îl contituie creativitatea. Astăzi mai mult decât oricând, creativitatea reprezintă o condiţie fundamentală a calităţii educaţiei, una dintre premisele esenţiale ale performanţei.
Acesta este motivul principal al candidaturii depuse de Liceul “Voltaire” din Craiova la termenul limită de 29.10.2020 în cadrul Apelului European pentru proiecte de Acreditare Erasmus. Ca urmare, ANPCDEFP a acordat Liceului “Voltaire” Acreditarea Erasmus numărul 2020-1-RO01-KA120-SCH-095547 pentru a derula proiecte de mobilitate Erasmus+ în domeniul „Educație Școlară”, Acreditare care are perioada de valabilitate 01.03.2021 – 31.12.2027.
Printre obiectivele Acreditării Liceului “Voltaire” se regăsește îmbunătățirea calității educației prin dezvoltarea competențelor cadrelor didactice de la Liceul “Voltaire“, în vederea sensibilizării în legătură cu prejudecățile, discriminarea, incluziunea și a implementării de activități anti-bullying și anti-discriminare; abordarea creativă, transdisciplinară a unor teme curriculare, folosind metode alternative de predare și dezvoltarea capacității de a integra TIC în educație începând cu 2021, promovarea dialogului intercultural şi colaborarea cu parteneri europeni, consolidând sentimentul de identitate europeană și internaționalizarea instituției.
De asemenea, îmbunătățirea competențelor personalului de conducere prin participare la cursuri de formare / activități de job-shadowing în context european pentru a creşte calitatea educatiei, o strategie vizând un învățământ favorabil incluziunii și învățării de-a lungul vieții, va putea oferi serviciile de care au nevoie elevii din medii dezavantajate sau elevii cu oportunitati reduse contituie un alt obiectiv al liceului nostru.
În acest context, doamna director prof. dr. Dorina-Loredana Popi ne mărturisește că Acreditarea este o poartă deschisă către fondurile europene, pe care echipa de proiecte nu a întârziat să le acceseze. Așadar, la primul apel din cadrul noului program Erasmus plus, s-a depus cererea de finanțare, a fost aprobată, iar liceul a primit un grant în valoare de 91,120 EUR pentru Proiectul Mobilități în domeniul Educației Școlare număr 2021-1-RO01-KA121-SCH-000007271, derulat între 01.09.2021 și 30.11.2022.
Exact despre acest prim proiect vrem să vă împărtășim câteva informații, având în vedere că mai sunt doar trei luni până la finalul perioadei de implementare. Proiectul este complex, cuprinzând mobilități ale elevilor, care se împart la rândul lor în mobilități individuale – de lungă și de scurtă durată – și mobilități de grup, misiune de predare, experți invitați, activități de job shadowing și cursuri de formare.
Coordonatorul proiectului, prof. Iuliana Pandelică, ne mai spune că proiectul a avut succes, atât în rândul elevilor de la Liceul “Voltaire”, cât și în rândul cadrelor didactice. Până în acest moment, au fost efectuate trei vizite pregătitoare, o misiune de predare de două săptămâni a doamnei director prof. dr. Dorina-Loredana Popi la Lycée Polyvalent Marie – Madeleine FOURCADE, din Gardanne, Franța, acolo unde au avut loc și mobilitățile individuale de lungă și de scurtă durată a patru eleve de la Liceul “Voltaire”.
De asemenea, au fost efectuateși două mobilități pentru formare la CREF Sesimbra Educational Resources and Training Centre din Portugalia, alte două mobilități pentru o formare organizată de Chain Foundation în Reykjavik, Islanda, o mobilitate în Finlanda la cursul “The highlights of Finnish education” organizat de EduBorealis Ltd. Despre acesta din urma, la întrebarea „Este posibilă o țară cu profesori fericiți?”, ne răspunde doamna director Popi Dorina, care consideră că Finlanda oferă modele educaționale pentru reuşita tuturor prin învățământ gratuit finanțat de stat din taxe, mese gratuite oferite tuturor elevilor, învățământul obligatoriu până la optsprezece ani, faptul că,,No dead ends”- niciun elev nu este abandonat, prin importanța echității şi egalității de şanse. Starea de bine din şcoală este asigurată de experiența emoțională, trăiri şi competențe sociale, igienă mentală, eliminarea stresului, îmbunătățirea concentrării, gândirea pozitivă, pedagogie pozitivă, focus pe momente reuşite, metode pentru a forma motivația intrinsecă.
Tot parte a programului de formare a fost și cursul “Inclusion starts with I” organizat de New Horizons Malta, următorul curs a avut loc în Croația, la furnizorul de curs Pričalica, iar ultima participare s-a derulat în Spania, organizația partenera fiind FU International Academy Tenerife.
În ceea ce privește mobilitățile de grup, acestea au fost împărțite în trei fluxuri: în primul, 6 elevi și 2 profesori însoțitori au participat la ore și alte activități împreună cu partenerii noștri de la Liceo Statale “Erasmo da Rotterdam”, din Sesto San Giovanni, Italia; în cel de-al doilea flux, 5 elevi și 1 profesor însoțitor au petrecut o săptămână la Istituto d’Istruzione Superiore “Raffaello”, din Urbino, Italia, iar ultimul grup care s-a bucurat de aceasta experiență a învățării într-o școală europeană a fost format din 10 elevi și 2 profesori însoțitori la IES Mestre Ramon Esteve Catadau, Valencia, Spania.
Toamna va fi cu siguranță una plină de activități, pentru că vor continua diseminările elevilor sub forma unor ateliere interactive, dar și ale cadrelor didactice care au participat la cursuri de formare și care sunt nerăbdătoare să împărtășească experiențele trăite, cunoștințele acumulate și toate beneficiile inerente unor astfel de activități.