De modelul danez de „lege a câinelui” aţi auzit?

0
25

Consilierul local municipal PDL, Dan Daşoveanu, care a lucrat câţiva ani la Berlin, în calitate de consilier diplomatic, a adus în discuţie joi seara, la postul local de televiziune Oltenia 3 TV, „legea câinelui” din Danemarca, care datează din 17 martie 2010 şi poate fi considerată extrem de restrictivă, dacă nu chiar dură. Prin amabilitatea lui am intrat în posesia acesteia. Că Danemarca este o ţară liberală, realmente de invidiat din multe puncte de vedere, nu doar cel economic, ci inclusiv al afecţiunii oamenilor pentru păsări şi animale, nu trebuie demonstrat, fiindcă în Copenhaga şi nu în altă parte am văzut luciuri de apă „paradisuri” pentru raţele şi gâştele sălbatice. Ceea ce prin părţile locului ar fi de neconceput. Fireşte, ar fi o aberaţie să ne imaginăm lipsa de sensibilitate a nordicilor faţă de îndrăgitele patrupede, ajunse temă de dezbatere naţională în România. Legea daneză a câinelui prevede eutanasierea, inclusiv pe motivul înfăţişării, ca să nu mai vorbim de simpla „abatere” a unui exemplar, constatată de un poliţist, în sensul că ar fi muşcat un copil sau un adult, sau chiar un alt câine. Nu mai puţin de 13 rase de câini, menţionate într-o anexă la lege, sunt excluse pe teritoriul danez. Şi legea se aplică inclusiv câinilor turiştilor străini, motiv pentru care organizaţia daneză pentru protecţia animalelor, Fair Dog, a atras atenţia: din aprilie până în septembrie este imperativă lesa în cazul scoaterii la plimbare, iar cea mai mărută abatere costă proprietarul o amendă de 2.000 de coroane (270 de euro). Orice câine surprins pe proprietatea altei persoane decât a stăpânului poate fi împuşcat fără nici o justificare. Nu mai puţin de 1.800 de câini au fost eutanasiaţi după apariţia legii. Danemarca este o ţară mai mult decât simpatică din spaţiul UE, cu o legislaţie clară, fermă şi aplicabilă. Că ne-ar putea fi model este o altă discuţie. Ce bazaconii a îndrugat în zilele din urmă primarul Capitalei, Sorin Oprescu, legate de organizarea referendumului în privinţa eutanasierii câinilor vagabonzi, nu merită comentat. La nivelul acesta de gândire sunt şi primarii de sector şi, nu departe, şi majoritatea parlamentarilor, care una spun în faţa camerelor de filmat şi alta fumează. Am arătat în numărul de ieri al cotidianului costru cum s-a ajuns la actuala harababură legislativă: prin aportul nemijlocit al CCR, a cărei decizie (nr.1/11 ianuarie 2012) a mutilat OUG 155/2001 referitoare la programul de gestionare al câinilor fără stăpân, care fusese aprobată prin Legea 227/2002 şi prevedea cu claritate inclusiv regulile privind eutanasierea. Instrumentul juridic era funcţional, dar s-au trezit înţelepţii CCR, vigilenţi cum le este felul, sesizaţi, e drept, pentru a atinge ridicolul absolut prin motivarea făcută. Acum cine să mai înţeleagă ceva, din moment ce printre autorii sesizării de neconstituţionalitate a legii pentru modificarea şi completarea OUG 155/2001, emisă pe mandatul premierului Adrian Năstase, am întâlnit şi numele acestuia. Iar într-o tabletă, „Oameni şi câini”, publicată pe blogul personal, îşi exprima punctul de vedere prin evocarea OUG 155/2001. Parlamentarii USL, semnatari ai sesizării menţionate către CCR, se arătaseră impacientaţi de posibilitatea „periclitării însăşi a existenţei rasei comune şi producerea unor dezechilibre vizibile, ceea ce încalcă dreptul populaţiei la un mediu sănătos şi echilibru ecologic” (!). Motivarea Deciziei 1/11 ianuarie 2012, probabil pentru a nu rămâne mai prejos, atenţiona legiuitorul, ca şi cerinţă constituţională, să responsabilizeze autorităţile locale, inclusiv prin sancţiuni de natură contravenţională sau penală, pentru a se evita recurgerea la măsura eutanasierii. România are mulţi câini vagabonzi şi zilnic sunt muşcaţi copii şi adulţi, dar şi politicieni vagabonzi. De aici probabil şi reticenţa lor în privinţa eutanasierii.