Sub egida Primăriei municipiului Craiova, Casa de Cultură „Traian Demetrescu” organizează astăzi, ora 15.00, la sediul instituţiei din strada „Traian Demetrescu” nr. 31, întâlnirea lunară a Cenaclului Epigramiştilor Olteni. Cuvântul de deschidere îi aparţine preşedintelui Petre Gigea Gorun, după care prof. univ. dr. Ion Pătraşcu va vorbi despre „Eterna epigramă”, Marius Adrian Porojnicu îşi va lansa cartea „Pamflet”, iar membri ai cenaclului vor lectura epigrame proprii şi din clasici. În acelaşi cadru, Marian Dobreanu, redactor-şef al revistei „Cugetul”, face o informare cu privire la participarea membrilor Cenaclului Epigramiştilor Olteni la Festivalul Naţional de Epigramă „Vama” din Suceava.