Fostul preşedinte american, Bill Clinton (foto), a înflăcărat, miercuri seara, asistenţa la Convenţia Naţională a Partidului Democrat, care, formal, l-a reinvestit pe Barack Obama, pentru a reprezenta culorile partidului la alegerile prezidenţiale din noiembrie. Într-un discurs de 50 de minute, în bună parte improvizat, depăşind timpul alocat, Bill Clinton, 66 de ani, extrem de popular în SUA, care încarnează vigoarea economică a anilor 90, a lansat o vibrantă pledoarie în favoarea preşedintelui Barack Obama, spunând că succesorul său trebuie să fie destul de calm, fiindcă reprezintă în continuare „focul sacru” pentru America. El şi-a afirmat convingerile „din toată inima”, insistând asupra capacităţii actualului preşedinte, aflat la sfârşitul primului mandat, de a relansa economie. Clinton a redemonstrat că rămâne un orator de excepţie, apt să captiveze asistenţa, prin lansarea unor texte otrăvite la adresa candidatului republican, Mitt Romney, şi a colistierului acestuia, Paul Ryan. „Vreau un om care crede fără îndoială că putem recrea visul economiei americane” a spus el. Şi „după seara trecută, eu văd un om care a avut bunul gust de a se căsători cu Michelle Obama”, a mai spus Clinton, provocând surâsul Primei Doamne, aflată în sala din Charlotte (Carolina de Nord). Aceasta avusese marţi seara un discurs triumfător, aplaudat de delegaţi. La Tampa (Florida), argumentul republican contra realegerii actualului preşedinte a fost destul de simplu: „noi lăsăm o dezordine totală, el n-a putut termina de făcut curat, dar visează la un nou mandat”, a mai spus Clinton. „Eu prefer argumentele pentru realegerea preşedintelui Barack Obama. El a moştenit o economie profund degradată, întrerupându-i căderea, începând lungul drum al redresării pe baze moderne, echilibrate, încât să producă milioane de noi locuri de muncă, de noi întreprinderi dinamice, mai multă bogăţie pentru inovatori. Nici un preşedinte, dar nici un preşedinte, nici chiar eu, nici predecesorii mei, n-ar fi putut repara daunele în numai patru ani”. Barack Obama, sosit la Charlotte, urma să se exprime aseară în faţa Convenţiei Naţionale a Partidului Democrat, de la Tribuna Time Warner Cable Arena. În faţa unui public în delir, Clinton şi Obama s-au gratulat reciproc şi s-au îmbrăţişat. „Alegătorii americani au posibilitatea de a alege între Barack Obama şi vicepreşedintele său, Joe Biden, şi o abordare economică republicană, care include mai multe reduceri de impozite pentru bogaţi” a lansat Bill Clinton. Un aspect nu lipsit de importanţă, Rahm Emanuel, primar al oraşului Chicago şi fost şef de cabinet al lui Obama până în octombrie 2010, părăseşte postul de vicepreşedinte al campaniei pentru realegerea acestuia şi se va ocupa de strângerea de fonduri pentru Obama. Este o urgenţă, deoarece republicanii au strând deja mai multe fonduri decât democraţii.
Acasă Actualitate Actualitate externă Bill Clinton: Preşedintele Barack Obama este „focul sacru” pentru America