Artiștii craioveni, pe scena Festivalului Internaţional de Folclor „Ceahlăul” de la Piatra Neamț

0
1704

Între 1 şi 6 august, Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ a organizat cea de-a XXII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor „Ceahlăul”, cu finanțarea Consiliului Judeţean Neamţ și în parteneriat cu Primăriile şi Consiliile Locale din Piatra Neamţ, Roman, Târgu Neamţ, Bicaz şi comuna Ceahlău.

Creat în 1991, „cu scopul de a celebra bogăţia şi frumuseţea tradiţiilor adânc înrădăcinate în cultura diverselor popoare”, festivalul a fost şi anul acesta unul itinerant. Astfel, publicul din Piatra Neamţ, Roman, Târgu Neamţ, Durău şi Bicaz a avut ocazia să descopere diversitatea culturală şi să se bucure de muzică şi dans tradiţional din câteva colţuri ale lumii. La ediţia din acest an au fost invitate să participe grupuri folclorice din Columbia, Japonia, Cehia, Armenia, Cipru, Grecia, Turcia, alături de ansambluri din mai multe zone etnografice ale ţării noastre.

Între acestea, și Ansamblul Folcloric „Maria Tănase” din Craiova, ai cărei artiști – chiar dacă în luna august sunt în concediu de odihnă – au susținut un spectacol, aseară, în cadrul festivalului. Mariana Ionescu Căpitănescu, Constantin Enceanu și Petrică Mîțu Stoian împreună cu orchestra condusă de maestrul Cristi Pîrlea și formația de dansuri (coregrafia: maestrul Ionel Garoafă) au încântat publicul chiar în seara de gală. Regia spectacolului a fost realizată de Niculina Stoican, manager al ansamblului craiovean.