Simona Halep, tenismena plasată acum pe locul 3 în clasamentul WTA şi de mai multă vreme în „top 10”, nu este prezentă în lotul olimpic al României la JO de la Rio. Jucătoarea lunii iulie, după Rogers Cup (Montreal), a invocat nişte argumente, să le spunem facile, apelând de fapt la un eufemism, legate de pericolul virusului Zika, optând finalmente pentru prezenţa sa la Cincinnati (15-21 august), un turneu bine cotat. Refuzul Simonei de a face parte din lotul olimpic a fost comentat cu reţinută supărare. Şi totuşi, dacă ţinem seama că exceptând-o pe Viktoria Azarenka (însărcinată), toate celelalte jucătoare din top 10 sunt prezente sub culorile ţării lor la JO, iar Rafael Nadal (Spania) şi Andy Murray (Marea Britanie) au fost portdrapelul delegaţiilor lor, absenţa Simonei Halep merită discutată într-o cheie mult mai sobră. A reprezenta culorile ţării tale nu este un clişeu de duzină, cum încearcă nu puţini să acrediteze, ci o responsabilitate deplină, care îţi conturează profilul de mare sportiv. Anastasia Maskina, şefa echipei olimpice de tenis a Rusiei, şi ea fostă mare sportivă, spunea că Simona Halep ar fi fost o pretendentă îndreptăţită la adjudecarea titlului olimpic. Gestul nescuzabil al Simonei Halep deschide o discuţie mai largă despre „mândria de a fi român”, exprimare indigestă pentru mulţi elitişti. Portdrapelul României la JO a fost gimnasta Cătălina Ponor şi delegaţia României a fost ovaţionată îndelung pe „Maracana”. Simona Halep poate câştiga turneu după turneu care îi pot rotunji conturile. Absenţa sa la JO de la Rio îi diminuează diminua însă respectul. Fiindcă ţara e înainte de toate.
