Titus Corlăţean, despre iniţiativa pentru protecţia minorităţilor naţionale: „Dezbaterea nu poate fi tratată în cheie de politică internă, e o problemă de stat”

0
366

Poziţia exprimată de România prin intermediul MAE referitoare la procedurile juridice în curs la Tribunalul UE privind Iniţiativele cetăţenesti “Minority SafePack” reprezintă “o poziţie consecventă a statului”, “o chestiune de stat” şi nu “un orgoliu de ordin personal”, afirmă ministrul de Externe.  Corlăţean adaugă că, din această perspectivă, apreciază că “exprimarea poziţiei statului român nu poate fi supusă nici negocierii, şi nici compromisului politic”.

MAE a transmis, sâmbătă, o serie de precizări ale ministrului Titus Corlăţean cu privire la poziţia României referitoare la procedurile juridice în curs la Tribunalul Uniunii Europene pe marginea Iniţiativelor cetăţenesti “Minority SafePack”. Precizările au venit după ce “Gândul” a relatat că UDMR ia în calcul ieşirea de la guvernare, motivul fiind, potrivit sursei citate, intervenţia MAE într-un proces la Curtea Europeană de Justiţie, căreia UDMR i se adresase după ce, în septembrie, CE a respins Iniţiativa Cetăţenească Europeană pentru protecţia minorităţilor naţionale, iniţiată de Uniune. “Cele două iniţiative cetăţeneşti privind minorităţile etnice/lingvistice în Uniunea Europeană şi statutul acestora au fost respinse anterior de către Comisia Europeană. Această respingere a ţinut cont de prevederile Tratatului Uniunii Europene cu privire la competenţele naţionale ale statelor membre. Decizia de respingere a celor două Iniţiative cetăţeneşti a fost contestată la Tribunalul Uniunii Europene de către semnatarii lor. Decizia procedurală a statului român de a interveni în aceste cauze la Tribunalul UE vizează prevenirea extinderii pe cale jurisprudenţială a competenţelor UE în domenii care ţin de suveranitatea statelor membre, precum domeniul protecţiei drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale. România susţine poziţia principial corectă a Comisiei Europene, potrivit căreia, în acest domeniu, Uniunea Europeană nu are competenţe atribuite în baza dispoziţiilor tratatelor fundamentale”, menţionează Titus Corlăţean, conform comunicatului. Potrivit ministrului de Externe, România a trimis cerere de intervenţie în ambele cauze, iar într-una dintre ele a participat şi la faza scrisă prin transmiterea observaţiilor.