Premierul Emil Boc, liderul PDL, a deplâns, la un forum despre revizuirea Constituţiei, organizat la Cercul Militar din Capitală, atitudinea refractară a opoziţiei de a nu susţine acest demers, considerând-o ”o greşeală”. Fără aportul opoziţiei, după cum se ştie, procesul de revizuire a Constituţiei nu este posibil, fiind nevoie de o majoritate de 2/3 în fiecare Cameră a Parlamentului, la votul fiecărui articol, şi chiar de 3/4 în cazuri de mediere. De revizuirea Constituţiei este strâns legată şi reorganizarea administrativ-teritorială. Declaraţia premierului Emil Boc la adresa opoziţiei, care a conchis clar în chestiunea în discuţie, menţionând că „în mandatul următor va avea loc un asemenea demers” nu surprinde. La ce se aştepta premierul Emil Boc din partea opoziţiei, după ce a sfidat-o premeditat în atâtea şi atâtea rânduri, atrofiind orice canal de comunicare? Dar iată ce spunea atotştiutorul premier, fost vicepreşedinte al precedentei Comisii parlamentare de revizuire a Constituţiei: „Din când în când este absolut necesară o asemenea lucrare”. Formularea este nu doar stupidă, neinspirată, ci şi ilogică, atunci când este vorba de modificarea Legii fundamentale. Constituţia în vigoare împlineşte 8 ani în această toamnă. Cu alte cuvinte, prin revizuirea ei, necesară în logica premierului, vocaţia duratei n-ar mai conta, fiind depăşită ca longevitate inclusiv de Constituţia din 1991, cea mai puţin normativă. Nu ne mai raportăm la alte state europene, când luăm în discuţie afirmaţia „neîngrijită” a premierului „din când în când”. Din cauza ambiguităţilor sale, care lasă loc interpretărilor suis generis, Constituţia actuală trebuie revizuită. Sunt destule discuţii, prilej de târguială, în legătură cu modul de interpretare a unor articole, care derapează flagrant de la abordarea dată de constituţionalişti de prestigiu ai ţării în „Comentariul pe articole” (Ed. CH Beck 2008) coordonat de prof. univ. dr. Ioan Muraru şi prof. univ. Elena Simina Tănăsescu. Până şi punctul de vedere al universitarului Ştefan Diaconu, consilier prezidenţial, nu este întocmai respectat. O teză esenţială care desparte puterea de opoziţie este cea legată de sistemul bicameral, de care actuala majoritate parlamentară pare dispusă să se despartă, concomitent cu reducerea numărului de parlamentari. Să reflectăm o clipă. Prin legile 28/1966 şi 67/1974, Nicolae Ceauşescu şi-a construit autoritatea personală asupra partidului şi statului cu ajutorul unei Mari Adunări Naţionale cu o singură Cameră, aleasă prin vot uninominal, introdus prin Constituţia din 1938, impusă plebiscitar de Carol al II-lea. Juriştii socialişti, care exaltau în lucrările de drept constituţional virtuţile votului uninominal şi ale unicameralismului (Tudor Drăganu, Drept constituţional, Ed. Didactică şi Pedagogică, 1972, pp.346) au jucat rolul preluat astăzi de rapsozii pedelişti. Ar mai urma doar justificarea: poporul detestă democraţia parlamentară de sorginte burgheză şi preferă să se supună oamenilor, nu să asculte de legi. Oricât de monarhice şi populiste ar fi intonaţiile recente ale premierului, interesul cetăţenilor este să trăiască într-un stat de drept şi într-o democraţie reprezentativă însufleţită de valori liberale. Pledoaria premierului şi liderului PDL în acelaşi timp, Emil Boc, pe seama revizuirii Constituţiei, chiar invocând rezultatul referendumului de acum doi ani, rămâne neconvingătoare, ca să nu spunem searbădă.
